Ediţie din arhivă (vezi sumarul):
Anul 2, nr. 256. Luni, 19 Octombrie 2009
Newsletter - Abonare RSS
- Arhiva
Cui veţi da votul politic pe 10 iunie?
Adresa:
Targu Jiu, str. Unirii, nr. 36 (Complex Gârdu, intrarea prin spate)
Telefon:
0353/41.00.41
Fax:
0353/80.66.60
E-mail:
redactia@pandurul.ro
Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail
Marimea textului:

Citeşte şi:
Fiica prefectului Andrei, depunctată la bac
Caragea junior, implicat într-o nouă bătaie de stradă
« Alte articole din categoria Investigatii
Daniel Burlan, directorul general al SNLO, susţine în continuare că lipsa a 2,5 milioane de cărbune din depozitele de la Motru nu există. Prezent într-o emisiune televizată, Burlan i-a cerut şefului Gărzii Financiare Gorj, Ion Pupăzan, să spună cum au ajuns comisarii care au făcut al doilea control la această lipsă, în condiţiile în care în prima notă de constatare lipsa era cu mult mai mică şi identică cu cea constatată de Corpul de Control al SNLO. În intervenţia telefonică pe care a avut-o, comisarul şef Ion Pupăzan a explicat faptul că pentru al doilea control, “modul de calcul şi datele problemei prin care s-a ajuns la această notă de constatare au fost pe baza celor prestabilite de IPJ Gorj”. Cu alte cuvinte, poliţia a dispus ca verificările să nu se facă prin măsurători topografice, aşa cum ar fi fost normal din punctul de vedere al SNLO, ci prin calcule făcute pe baza registrelor dispecerilor, care nu au caracter de documente contabile. Pentru că a existat suspiciunea că oameni din poliţie au urmărit interese obscure prin inventarea unui prejudiciu de 2,5 milioane de tone, doi parlamentari de Gorj, Cosmin Popescu şi Severus Militaru, au făcut o interpelare către fostul ministru de Interne Dan Nica, dar nu au primit răspuns.
Povestea presupusului furt de lignit a pornit chiar de la o constatare a conducerii Exploatării Miniere de Carieră Motru, potrivit căreia cantităţile de cărbune din depozitele carierelor Roşiuţa şi Lupoaia sunt mai mici decât apare în acte. Conducerea SNLO a dispus în luna iunie a acestui an o comisie care să verifice aspectele semnalate şi a constatat o diferenţă de stoc de 104.000 de tone în depozitul de la Lupoaia şi 46.000 de tone în depozitul Carierei Roşiuţa. În urma anchetei interne a SNLO a rezultat că diferenţele au fost cauzate de raportări eronate, astfel că au fost luate măsuri disciplinare cu persoanele găsite vinovate, spune Daniel Burlan. În paralel, poliţia a început o anchetă pentru care a solicitat sprijinul Gărzii Financiare. Potrivit lui Daniel Burlan, prima notă de constatare a celor de la Garda Financiară a avut concluzii similare cu cele ale comisiei interne a SNLO. După care, lucrurile au luat o întorsătură bruscă.
Burlan spune că în mod normal, cantităţile de cărbune şi de steril extrase se calculează prin măsurători topografice care se fac lunar. În loc să facă asta, cei de la GF Gorj au luat registrele de evidenţă de la dispeceratele de carieră şi au calculat câte ore au lucrat respectivele utilaje în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2009. Au înmulţit respectivele ore cu o productivitate medie de 1.000 de tone/oră şi au constatat un plus de producţie care nu a fost raportată şi implicit nu se regăseşte în stocuri. Acest plus de producţie ar fi de 2.235.000 de tone de cărbune, care în bani ar însemna circa 145 milioane de RON. La această sumă, comisarii au mai calculat şi impozite aferente de 56 de milioane de RON.
Burlan spune despre acest prejudiciu că este „absurd şi nereal“ şi argumentează prin aceea că, dacă ar fi existat un plus de producţie de 2,5 milioane de tone de cărbune, asta ar presupune şi excavarea a 14 milioane de tone de steril. „În realitate acest cărbune nu a fost extras“, susţine Daniel Burlan.
Clipuri video:
Taguri: politie; pandurul; gorj; garda financiara; furt carbune; burlan; pupazan; snlo;
Pandurul nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
20:01: Bălăşoiu, chemat la Târgu Jiu pentru explicaţii
16:23: Confruntări electorale, azi la Gorj TV
12:49: Vlaicu este acuzat că se inspiră din campaniile PPDD, PSD şi PRM
11:28: Dosar penal pentru piraterie
10:36: Reţinut pentru viol
20:27: Dosarul lui Mischie, repus pe rol
19:19: Râbu nu confirmă numirea la Agenţia de Dezvoltare a Zonelor Miniere
15:05: CEO, înfiinţat
I went to momsextube
want to cum in t ...
Postul de decan de la Drept, declarat vacant
Oare o fi singurele primarii?... ...
Au fugit de strângerea gunoaielor
Parca Chitoiu spunea de specialisti ,nu ...
SURSE: Bălăşoiu, forţat să îşi schimbe echipa
Children with disabilities preteen nudis ...
Postul de decan de la Drept, declarat vacant
I saw your advert in the paper http://ek ...
Postul de decan de la Drept, declarat vacant
Afişează articolele cele mai:
Votate | Comentate | Expediate
Ministrul Economiei: Directorii numiţi politic vor fi schimbaţi » (58 pct.)
Marcel Hoară, demis » (45 pct.)
Ponta a oprit asfaltarea a peste 250 de km de drum din Gorj » (31 pct.)
Jurebie spune că un contracandidat i-a aruncat apă-n cap » (42 com.)
Ponta a oprit asfaltarea a peste 250 de km de drum din Gorj » (26 com.)
Vezi cine îi va lua locul lui Călinoiu la Consiliul Judeţean » (26 com.)
Popeangă confirmă: Ciurel va fi în conducerea CEO » (18 com.)
Şefii din CE Craiova, Directoratul Complexului Oltenia » (16 com.)