Şeful Caragea se „disociază“ de cei doi poliţişti şpăgari

Doi poliţişti au ajuns miercuri seara să dea explicaţii în faţa anchetatorilor pe motiv că ar fi luat mită. Şpaga le-ar fi dat-o un om de afaceri din Fărcăşeşti, cei doi suspecţi fiind şeful de post, dar şi adjunctul său. Inspectoratul de Poliţie Gorj, condus de Viorel Caragea, declară că se disociază de „incidentul negativ“ cu poliţiştii spăgari. Procurorul de caz a dispus anchetarea lor în libertate. E drept că nu au voie să părăsească ţara, dar, probabil, nici nu aveau de gând să facă acest lucru, dat fiind salariile mici din Poliţie…

Pe principiul „dacă nu curge, pică”, cei doi oameni ai legii şi-au luat inima în dinţi şi au trecut la atac, cerându-i patronului unui magazin din Fărcăşeşti să le dea şi lor nişte sticle de bere şi bani. Berea ar fi putut fi din partea casei dacă oamenii legii nu insistau asupra banilor pe care îi doreau în buzunarele lor, în schimbul cărora ar fi urmat să închidă ochii la o serie de nereguli şi nu l-ar mai fi amendat pe cel care cotiza la ei.

IPJ Gorj consideră că a fost un incident

Cei doi poliţişti sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată, fiind foarte probabil ca Direcţia Generală Anticorupţie, cea care a instrumentat flagrantul pentru prinderea celor doi agenţi, să întrebe acum şi alţi patroni din Fărcăşeşti dacă ei au trebuit să cotizeze şi, eventual, cu cât. Cei doi poliţişti nu au recunoscut acuzaţiile ce le sunt aduse. Aduşi la Parchet joi dimineaţa după ora 1.00, oamenii legii din Fărcăşeşti au băgat adânc capetele în geci şi au fugit din faţa camerelor de luat vederi, avocaţii lor precizând ulterior că au convingerea că, în cele din urmă, vor proba nevinovăţia clienţilor lor, lucru pe care, parţial, s-ar părea că l-au şi făcut.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj nu a fost extrem de încântat de situaţia creată, instituţia dând însă publicităţii un comunicat de presă prin care se disociază de cei doi reprezentanţi ai săi, cu menţiunea că nu tolerează astfel de fapte. „Incidentul negativ în care cei doi agenţi de poliţie de la I.P.J. Gorj au fost implicaţi la data de 6 martie este dezaprobat de către întregul colectiv de poliţişti gorjeni. Conducerea I.P.J. Gorj se disociază de gestul celor doi colegi şi nu tolerează astfel de fapte. Faţă de cei doi agenţi de poliţie a fost dispusă declanşarea procedurii de cercetare prealabilă pentru fapte de natură disciplinară. Este regretabil că activitatea poliţiştilor gorjeni este umbrită de comportamentul acestor colegi”, a „telegrafiat” IPJ Gorj.

Faptele

 „Învinuitul Piscureanu Vasile, în calitate de şef al Postului de Poliţie al comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, în baza aceleiaşi  rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie – noiembrie 2012, a primit de la martorul denunţător C.M. suma de 500 lei, iar în data de 6 martie 2013 a acceptat promisiunea unei sume de bani de la acelaşi martor denunţător, indirect, prin intermediul adjunctului său, agentul de poliţie Frîntu Cristian-Eugen, pentru a nu mai efectua controale la societatea comercială administrată de martor şi a nu-i mai aplica sancţiuni contravenţionale. Învinuitul Frîntu Cristian-Eugen, în luna februarie 2013 a acceptat promisiunea sumei de 500 lei de la acelaşi martor denunţător, pentru a nu mai efectua controale la societatea comercială administrată de martor şi a nu-i mai aplica sancţiuni contravenţionale, iar în data de 6 martie 2013 a primit de la martorul denunţător suma de 200 lei şi 6 sticle de bere de câte 2 litri, în acelaşi scop”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: