A crescut producţia de cărbune

Producţia de cărbune net a ţării noastre a totalizat, în primul semestru al anului în curs, 2,256 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 14,7% (289.600 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2016, arată datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Agerpres. În perioada menţionată, ţara noastră a importat 181.100 tep cărbune net, cu 54.000 tep (23%) mai puţin comparativ cu cantitatea importată în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul ministerului de resort, România dispune de rezerve totale de 12,6 miliarde tone lignit, concentrate geografic în Bazinul Minier Oltenia. Zăcămintele în exploatare totalizează 986 milioane tone. Rezervele de huilă, concentrate în bazinul carbonifer al Văii Jiului, totalizează 2,2 miliarde tone, din care 592 milioane tone se află în perimetre exploatate. (A.A.)

Vizualizări: 1,029

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: