A murit în casă, aşteptând pensia

Un bătrân de 71 de ani din Târgu Jiu, str. Aleea Energeticianului, a fost găsit decedat în apartament. Vecinii au fost alertaţi de soţie, care era la ţară şi nu a putut lua legătura cu bărbatul. Pentru că uşa apartamentului era blocată, vecinii au solicitat sprijinul pompierilor. Aceştia au intrat pe geam şi l-au găsit pe bătrân decedat în sufragerie.

Ilie Văduva a venit de la ţară săptămâna trecută să-şi ia pensia. Soţia a încercat vineri să ia legătura cu el însă nu a reuşit. A fost sunată şi de vecinii care i-au spus că nu l-au mai văzut pe bătrân. Vineri aceasta a venit să vadă ce se întâmplă cu soţul ei şi a găsit uşa blocată. „A venit de la ţară să ia pensia. Femeia de serviciu a venit la mine la uşă şi a zis că bătrânul are becul aprins la bucătărie şi nu răspunde. Am sunat la uşă, am sunat-o pe soţie să-i spunem şi a venit. L-am găsit mort în casă”, a povestit un vecin.

Pompierii au intrat pe geamul locuinţei şi l-au găsit pe bărbat întins pe jos în sufragerie. „Am intrat pe geamul locuinţei cu o scară la cererea soţiei şi vecinilor şi am găsit o persoană decedată în locuinţă”, a declarat Stanciu Stanciu, reprezentant Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj au constatat decesul bărbatului. „Noi am constatat decesul bărbatului. Nu sunt suspiciuni pentru că era cunoscut cu mai multe afecţiuni”, a declarat medicul Claudia Popescu.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: