A prejudiciat statul cu zeci de mii lei

O societate din Rovinari care se ocupă cu distribuţia şi comercializarea produselor electrocasnice şi mobilier a cauzat un prejudiciu de 41.447 lei bugetului de stat. În urma controalelor efectuate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Garda Financiară Gorj s-a stabilit pe baza unor evidenţe că în perioada 2008-2010 firma din Rovinari nu a evidenţiat în contabilitate toate încasările obţinute din vânzări, suma neînregistrată ridicându-se astfel la valoarea de 140.820 lei. Reprezentanţii Gărzii Financiare Gorj estimează că prejudiciul creat statului se ridică la 41.447 lei, din care 18.947 lei impozit pe profit şi 22.500 lei TVA. Ca urmare s-au sesizat organele de cercetare pentru efectuarea unui control fiscal de fond pentru a stabili valoarea totală a taxelor şi impozitelor sustrase de la bugetul de stat.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: