Accident de muncă la o fabrică de pâine

Polițiștii din Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, de 37 de ani, sef  formaţie în cadrul unei societăți cu obiect de activitate fabricarea pâinii, cu punct de lucru în Târgu-Jiu, despre faptul că s-a produs un accident de muncă.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că o femeie, de 41 de ani, din comuna Stăneşti, în timp ce manevra un malaxor de preparare a pâinii, şi-a prins antebraţul mâinii drepte în capacul malaxorului, fapt ce i-a provocat un traumatism la antebraţ cu escoriaţii prin răsucire.

În urma incidentului persoana în cauză a fost transportată de urgenţă la Spitalul T. Vladimirescu, secţia UPU, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
 

Vizualizări: 3,128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: