Accident pe drumul Ţicleni - Peşteana

În noaptea de 19 august a.c., ora 01:40, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au fost sesizaţi de către B.R.F., de 25 ani, din comuna Bîlteni, judeţul Gorj, despre faptul că în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe DJ 675, a accidentat un pieton.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că B.R.F., conducând autoturismul proprietate personală pe DJ 675, din direcţia Ticleni spre Peşteana, pe raza cartierului Gura-Lumezii, s-a angajat în depăşirea unui autoturism, moment în care a acroşat cu partea stângă faţă a autovehiculului pe P.C., de 47 ani, din oraşul Ţicleni, judeţul Gorj, care se deplasa pe axul drumului.

În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Târgu-Cărbuneşti pentru investigaţii şi acordare de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto B.R.F. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: