Accident prin gropile de la Plopşoru

Un bărbat din Plopşoru a ajuns la spital după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod de la drumul aflat în lucru între Filiaşi şi Rovinari. Acesta a pierdut controlul autoturismului şi s-a izbit în plin de capul de pod, după ce a părăsit partea carosabilă. Şoferul, în vârstă de 32 de ani, a fost transportat la spital, fără a avea răni foarte grave. El purta centură şi nu consumase alcool în momentul în care se urcase la volan. Acesta este al treilea accident care are loc în ultima săptămână pe drumul aflat în lucru de mai bine de doi ani între Filiaşi şi Rovinari, drum la care lucrările trebuiau finalizate încă de vara trecută.

Alţi şoferi care nu au parte de gropile de pe faimosul drum european au trebuit să stea, în schimb, drepţi în faţa oamenilor legii care i-au tras pe dreapta după ce maşinile lor se deplasau în zig-zag din cauza stării de ebrietate în care se aflau la volan. Un şofer din Târgu Jiu a fost descoperit la volan cu o alcoolemie mai rar întâlnită de agenţii rutieri în ultime perioadă. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, conducea autoturismul proprietate personală prin Turcineşti, unde poliţiştii l-au tras pe dreapta.

Oamenii legii au descoperit cu această ocazie că şoferul avea o concentraţie de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu o concentraţie de 0,93 a fost depistat un şofer din Ţicleni, care, de asemenea, conducea maşina personală prin oraş. Ambilor le-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. De asemenea, înaintă să producă vreun accident, amândoi au rămas fără permisele de conducere, pentru fiecare fiind întocmit, în schimb, câte un dosar penal sub acuzaţia de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: