Achitări pe bandă rulantă pentru polițiștii din „Mafia Cărbunelui”

S-a mai ales praful de un mare dosar de corupție derulat la nivelul județului în urmă cu câțiva ani, pedepse cu executare fiind decise de instanță doar pentru doi dintre polițiștii gorjeni trimiși în judecată în dosarul cunoscut drept „Mafia Cărbunelui”.

Achitările au fost date pentru polițiști care au ajuns inclusiv în spatele gratiilor, în arest preventiv, pentru diverse perioade de timp, fiind acuzați că erau pe mână cu cei care furau cărbune din zonele Turceni și Rovinari și le facilitau deplasarea spre sudul județului, cărbunele fiind dus în satele de pe malul Dunării. Culmea este că Rovinariul este una dintre locațiile unde zilele acestea sunt făcute verificări pentru că mașinile care îi transportă pe mineri nu au avut ani de zile polițele RCA, polițiștii părând să aibă alte preocupări.

Primul condamnat de Tribunalul Gorj este Ștefan Găman, el mergând pe procedură simplificată după ce a decis să recunoască acuzațiile formulate de procurori. Un an și 4 luni a primit acesta pentru luare de mită și 6 luni pentru complicitate la fals intelectual. Ambele pedepse au fost contopite într-una de 1 an și 6 luni, a cărei executare a fost suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 2 ani. Inculpatul are obligația să presteze și 60 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Rovinari.

Cea mai grea pedeapsă

Cea mai grea pedeapsă îl vizează pe Gheorghe Milodin, cel care a declarat pe parcursul procesului că a încercat, de fapt, să fie „băiat bun” cu șoferii pe care îi amenința cu amenzi mari și care, de fapt, nu primeau nicio sancțiune după ce îi ofereau agentului o „atenție”. „Condamnă pe inculpatul MILODIN GHEORGHE la: - 4 ani şi 2 luni închisoare (…) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale - la datele de 21.12.2014, 13.01.2015, 18.01.2015 și 26.02.2015). Condamnă acelaşi inculpat la: - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (faptă din data de 21.12.2014). (…) Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 2 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de un an închisoare, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni (patru ani şi şase luni) închisoare (…). Scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 03.09.2015 la 28.12.2015. (…) Achită inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată”, a decis instanța.

Culmea este că Nicolae Milodin, fratele lui Gheorghe, a fost achitat de judecători pentru acuzații similare, deși a fost în arest preventiv în perioada 03.09.2015 la 28.12.2015. Cei doi frați mai au un frate care era în conducerea centrală a Direcției Generale Anticorupție la momentul declanșării anchetei, fără ca el să fi știut ceva despre operațiunea de la Turceni și Rovinari. Achitări au primit și inculpații Florin Glaje, Constantin Manolache, Dan Ciuciuc, Marin Paul Gheară, Florin Gabriel Vlăduțu, Sevastian Udrea, Gheorghiță Vâlceanu, Marinel Nicolae Staicu și Geani Vasile Butură. Cei doi polițiști condamnați vor trebui să suporte cheltuieli judiciare de 3000 lei și, respectiv, 10.000 de lei, în cazul lui Gheorghe Milodin. Sentința de acum nu este definitivă, putând fi contestată. Ea a fost însă pronunțată chiar în momentul în care magistrații intră în vacanța de vară, de acum și până la finalul lui august instanțele urmând să fie închise aproape permanent.

Galerie foto


Vizualizări: 6,827

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: