Acuzaţii la spitalul din Târgu Jiu. „M-a programat la operaţie şi nu m-a băgat în seamă!”

O gorjeancă acuză un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu că a programat-o la operaţie, dar a amânat-o fără să-i dea vreo explicaţie. Femeia mărturiseşte că a stat aproape trei zile nemâncată în spital, în aşteptarea operaţiei, însă doctorul a pus-o pe aşteptare. În final, pacienta a ales să plece şi să caute altă unitate medicală unde să se opereze.

Victoria Maria a ajuns la spital miercurea trecută. S-a programat la operaţie pentru joi, la prânz. A venit la spital, la doctorul Valentin Neagu. El a fost cel care a diagnosticat-o cu hernie ombilicală şi tot el a programat-o la operaţie. Cu toate acestea, medicul a amânat-o zi după zi. „Miercuri dimineaţa, am venit la medicul Neagu. M-a diagnosticat, mi-a zis ce am şi mi-a cerut trimitere de la medicul de familie şi m-a programat la operaţie. M-am dus joi, mi-a zis că mă operează la ora 13, dar toată ziua m-a dus cu vorba. Nici joi şi nici vineri nu m-a operat. Am stat nemâncată, n-am băut nimic, că mă operează, dar domnul doctor zicea că nu are timp, deşi îmi făcuse programarea. Joi a venit la mine în salon şi mi-a spus «Doamnă, îmi pare rău, mâine dimineaţă (n.r. vineri) vă operez la prima oră!» Vineri, la prima oră, a văzut că nu mai pot sta în picioare, şi o asistentă mi-a pus repede o perfuzie”, a povestit Victoria Maria.

Externată la cerere

Pentru că nimeni nu a băgat-o în seamă şi nici nu i-a dat vreo explicaţie, femeia a ales să plece din spital. „În fişa de externare, ei mi-au scris că refuz eu să mă opereze, iar eu am scris că refuză ei să mă opereze, dar au tăiat cu pixul ce am scris eu. Mi-a smuls pixul din mână şi mi-a tăiat. O să merg la un alt spital din ţară, să mă interesez unde mă pot opera, pentru că eu am o problemă. Am muşchiul abdominal rupt şi trebuie să mă operez”, a mai spus femeia.

Victoria s-a întors din Italia, unde muncea, să se poată opera acasă. Acum se gândeşte să facă intervenţia chirurgicală în străinătate. „Soţia se putea duce în Italia, că s-a nimerit în România… Mai bine se duce acolo. Atitudinea medicului de aici faţă de pacient este un abuz în serviciu”, a spus soţul femeii.

Reacţia managerului: „Nu se poate!”

Una dintre scuzele invocate de medicul care trebuia să se ocupe de femeie a fost că a avut o întâlnire cu managerul Gigel Capotă. Acest lucru nu ar fi trebuit să-l împiedice să opereze pacienta, a spus directorul spitalului. „Nu poţi să laşi un pacient că ai o întâlnire cu managerul. Eu am avut o întâlnire cu toţi medicii, dar asta nu înseamnă că poţi lăsa un pacient, să nu-i faci operaţie, că ai tu o întâlnire cu managerul. Nu se poate! Întâlnirea poate avea loc oricând, că suntem în acelaşi spital”, a fost replica lui Gigel Capotă, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Familia femeii vrea acum să depună plângere împotriva medicului.

Vizualizări: 11,475

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: