Adrian Tudor se încălzeşte pentru Primăria Târgu Jiu

PSD vrea să ţină secret candidatul la Primăria Târgu Jiu pentru alegerile din 2020. Social-democraţii au de gând să păstreze suspansul până la jumătatea anului viitor. Viceprimarul Adrian Tudor începe să bată fierul cât e cald. Știe exact și ce îl recomandă pentru funcţia de primar: statele vechi în PSD și experienţa în administraţie.

Adrian Tudor nu ar refuza să candideze pentru funcţia de primar la alegerile din 2020. Tot mai des, viceprimarul vorbește despre o candidatură pentru fotoliul de primar la Târgu Jiu. „Foarte important este ca în acest an să mai umblăm la motoarele organizaţiei. Sunt oameni care ar putea să facă un pas în lateral și să coordoneze alte departamente, sunt oameni care doresc să-și asume o anumită funcţie în organizaţie. Va trebui să luăm în serios mesajul dat de electorat anul trecut. Nici membrii PSD nu s-au implicat atât de mult pe cât ar trebui. Nu trebuie să fie doar vina membrilor PSD, ci și a noastră, a celor din conducere”, a declarat Adrian Tudor.

Mai mult, Tudor spune care sunt și principalele sale atuuri: „Iau în calcul și eu că partidul poate să decidă să fiu candidat, așa cum a decis că eu pot să fiu viceprimar. Mi-am făcut datoria din această funcţie, nu am dezamăgit organizaţia municipală și colegii de partid. Iau în calcul să fiu una dintre variante. Am 40 de ani, sunt de 21 de ani în acest partid, am experienţă în administraţie, sunt un om care crede într-o echipă bună pentru oraș”.

„Nu vrem să ne riscăm”

Marele perdant al alegerilor locale din vara anului 2016, Aurel Popescu, nu pare prea sigur că ar mai fi alegerea colegilor săi pentru o nouă competiţie. Cu toate acestea, el este de părere că viitorul candidat ar trebui să fie ţinut secret până aproape de alegeri. „S-au purtat și se poartă încontinuu discuţii privind viitoarele alegeri. Am învăţat multe din ce s-a întâmplat anul trecut și nu vrem să ne riscăm absolut deloc în ceea ce privește alegerile din 2020. Ne dorim să câștigăm Primăria Târgu Jiu și alte primării pe care nu le deţinem acum, cum este cea de la Motru. Ne dorim cu toţii să știm să promovăm. Acum depinde de fiecare cum își promovează candidatul. Din punctul meu de vedere, cred că un candidat ar trebui să fie promovat din timp, dar să nu spunem numele. O nominalizare ar trebui să fie în cea de-a doua jumătate a anului 2019”, spune viceprimarul Aurel Popescu.

Aurel Popescu a pierdut Primăria Târgu Jiu, obţinută, în vara anului trecut, de liberalul Marcel Romanescu. Pe locul trei s-a clasat Viorel Caragea. Fostul șef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj a candidat independent.

Vizualizări: 1,879

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: