Afacerea „Chișcani” sau cum a finanțat CE Oltenia feuda lui Bunea Stancu

Judecătorii încearcă să facă lumină în afacerea Chișcani, care a produs un gol de milioane de euro în bugetul Complexului Energetic Oltenia. Acționarul minoritar al companiei, Fondul Proprietatea, încearcă din 2013 să anuleze hotărârea AGA prin care CE Oltenia a preluat termocentrala din Chișcani, ștergând datorii ale Electrocentrale Grup de 6,4 milioane de euro, făcând în plus o plată de 1,8 milioane de euro. Totul pentru o termocentrală care nu a produs nimic în patru ani, doar a consumat bani cu salariile celor 280 de angajați, cu paza etc. Procesul a ajuns și pe masa Curții de Justiție a Uniunii Europene, care s-a pronunțat în cauză în luna mai 2017.

Procesul prin care Fondul Proprietatea vrea să anuleze hotărârea acționarilor CE Oltenia prin care a fost preluată termocentrala de la Chișcani printr-un procedeu de dare în plată a fost repus pe rolul Curții de Apel Craiova, după ce a trecut pe la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Cei de la Fond susțin că prin această dare în plată a fost de fapt acordat un ajutor de stat celor de la Electrocentrale Grup, care dețineau termocentrala din Chișcani.

La vremea respectivă, în 2013, liderii de sindicat din Gorj susțineau că afacerea a fost perfectată de fostul manager Ciurel la presiunea politică a guvernului, care voia să satisfacă o dorință a baroului PSD de Brăila, Bunea Stancu.

Povestea dării în plată

Complexul Energetic Oltenia avea de recuperat în 2013 de la Electrocentrale Grup suma de circa 27,7 milioane de lei, adică aproximativ 6,4 milioane de euro. La 27 septembrie 2013, adunarea generală a CE Oltenia a aprobat preluarea termocentralei Chișcani din Brăila de la Electrocentrale, cu titlu de dare în plată. Întrucât centrala termoelectrică Chișcani a fost evaluată la 36,8 milioane lei (aproximativ 8,2 milioane de euro), CE Oltenia a achitat diferența dintre această sumă și cuantumul datoriei contractate de Electrocentrale prin plata către aceasta din urmă a sumei de 8,1 milioane lei (aproximativ 1,8 milioane de euro). În plus, CE Oltenia a preluat 280 de angajați ai Electrocentrale care lucrau la centrala termoelectrică Chișcani.

Fondul Proprietatea a contestat tranzacția pentru că societatea CE Oltenia nu avea absolut nimic de câștigat prin preluarea cu mulți bani a unei termocentrale care nu putea fi pusă în funcțiune.

Ce au decis judecătorii europeni

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în luna mai 2017 cu privire la litigiul dintre Fondul Proprietatea și Complexul Energetic Oltenia. Potrivit curții europene, instanța din România va decide dacă a fost vorba de ajutor de stat, ținând seama se o serie de criterii.

Astfel, judecătorii din România trebuie afle dacă Electrocentrale Grup putea face o astfel de tranzacție cu un creditor privat, dacă darea în plată s-a constituit într-un avantaj pentru o singură parte și dacă decizia luată ar putea influența concurența de pe piața de energie. Dacă instanța din România va considera că este ajutor de stat, acesta ar fi trebuit notificat Uniunii Europene, susține instanța europeană. Următorul termen de judecată la instanța din România este în septembrie 2017.

De ce tace DNA

Cifrele arată că societatea CE Oltenia a avut numai de pierdut din afacerea Chișani. A șters datorii de 27,7 milioane de lei, a plătit o diferență de 8,1 milioane de lei și a avut ulterior pierderi uriașe. Numai în primul an, CE Oltenia a pierdut 17 milioane de lei la Sucursala Chișcani, care plătea 280 de angajați fără să producă nimic. Constatarea a fost făcută la acea vreme de Curtea de Conturi.

Nu doar Brăila lui Bunea Stancu a avut de câștigat din afacerea cu CE Oltenia, ci și cabinetul notarial al Danielei Volintiru, care a încasat pentru autentificarea acestui contract suma de 600.000 de lei. Aceasta este soția adjunctului DNA Dănuț Volintiru, care de-a lungul carierei a avizat niște NUP-uri pentru Ciurel. Inspecția Judiciară a constatat însă că Volintiru nu se face vinovat de conflict de interese.

FIER VECHI

În cei patru ani de când au preluat termocentrala de la Chișcani, cei de la CE Oltenia au făcut mai multe evaluări pentru a vinde grupurile energetice, chiar și la fier vechi. „Vom trece la valorificarea ca fier vechi și va fi lichidată complet. Dacă noi am valorificat grupuri mult mai performante la Turceni, 6, 2, 1, ce aveau costuri de producție la jumătatea grupurilor de acolo, nu ne mai permitem să ținem grupuri unde nu avem nici măcar speranţa că în următorii 5 ani prețurile din piață vor acoperi costurile de producţie”, spunea anul trecut directorul Ionel Ilie.

Galerie foto


Vizualizări: 3,489

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: