Afaceristul care voia banii CE Oltenia cere anularea condamnării

Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, a contestat, joi, la ÎCCJ, această măsură, invocând faptul că nu îşi mai poate administra afacerile din lipsa de încredere şi că a stat în arest preventiv peste un an.

Afaceristul Gruia Stoica, patronul companiei GFR, a fost condamnat în 2016 la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea unor fapte de corupţie. Stoica a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, respectiv că i-a oferit trei milioane de euro avocatului Doru Boştină pentru ca acesta să-şi exercite influenţa avută pe lângă şeful CFR Marfă şi să afle astfel suma pe care CFR o pune la bătaie pentru câştigarea unui contract de transport cărbune cu Complexul Energetic Oltenia. Stoica dorea astfel să afle ce sumă trebuie să liciteze pentru a bate oferta CFR Marfă şi a pune mâna pe contractul respectiv.

Gruia Stoica mai are de stat un an sub supraveghere şi are anumite interdicţii despre care spune că îi afectează credibilitatea. Afaceristul consideră că a plătit pentru faptele comise şi ar trebui să devină liber, pentru a putea astfel să dea ochii cu cei peste 7.000 de angajaţi ai săi. (A.A.)

Vizualizări: 1,474

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: