AJOFM Gorj are în plan angajarea a 6.200 de şomeri

Rata şomajului în Gorj este în scădere, iar autorităţile responsabile cu ocuparea forţei de muncă dau asigurări că numărul şomerilor va continua să scadă. O şansă pentru şomerii fără un loc de muncă este Bursa Generală a Locurilor de Muncă de mâine, aceştia având posibilitatea să obţină unul dintre sutele de job-uri disponibile.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj are în plan pentru anul acesta încadrarea a 6200 de persoane în câmpul muncii prin programul de ocupare. Până la sfârşitul lunii martie, un număr de 1407 persoane, respectiv 22,7% din totalul anual, au fost deja încadrate în câmpul muncii. Conform planului de formare profesională pentru anul 2013 vor fi organizate 46 de cursuri gratuite de formare profesională, la care să participe 1076 persoane. În primul trimestru al acestui an au fost organizate 15 cursuri de recalificare în ocupaţii precum: inspector resurse umane, lucrător în comerţ, lucrător în cultura plantelor, sudor, cameristă, fierar betonist, instalator, lucrător în creşterea animalelor,  operator calculator, zidar-pietrar-tencuitor, cursuri la care au participat 375 de persoane.

Reprezentanţii AJOFM Gorj spun că numărul şomerilor, la nivelul judeţului Gorj, este în scădere. „Am pornit de la o rată a şomajului de 8,04% corespunzătoare unui număr de 11.633 de şomeri şi am scăzut, la ora actuală avem înregistraţi 11.074 de şomeri, rata şomajului aferent este 7,66%. Din totalul de şomeri, 5.214 sunt şomeri indemnizaţi, 5.860 sunt şomeri neindemnizaţi. Vă asigur că această rată a şomajului şi implicit numărul de şomeri este în scădere. Anul acesta avem încadrări mai multe decât anul trecut, mă de refer la perioada 1 ianuarie-31 martie”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

 Deţinuţii vor căuta un job la Bursa Generală

Mâine, 19 aprilie, va avea loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă la nivelul judeţului Gorj. Peste 500 de locuri de muncă sunt puse la bătaie pentru şomeri şi persoane aflate interesate în obţinerea unui job. Şi o parte din deţinuţii de la Penitenciarul din Târgu Jiu vor veni la Casa de Cultură a sindicatelor pentru a încerca să găsească un loc de muncă pentru atunci când vor ispăşi pedeapsa. „Toate persoanele interesate de această acţiune sunt aşteptate începând cu orele 10. Până în prezent au fost contactaţi 245 de agenţi economici din care 57 şi-au anunţat participarea. Solicitanţii trebuie să se prezinte cu un CV pe care dacă nu îl au îl pot face pe loc şi să aibă buletinul. Am discutat cu conducerea Penitenciarului şi vom avea şi vizita unui grup de deţinuţi care au un comportament bun şi care mai au foarte puţin până să la eliberare. Anul trecut au venit 10 deţinuţi”, a precizat Ana Maria Niculescu, purtător de cuvânt AJOFM Gorj.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: