Ajutorul de minimis îi obligă pe gorjeni să rămână producători agricoli

Sute de persoane care domiciliază în judeţele vecine au solicitat ajutorul de minimis la Gorj întrucât deţin aici suprafeţe de culturi agricole. Potrivit conducerii Direcţiei Agricole Gorj, banii vor intra în conturile fermierilor începând cu data de 1 noiembrie. Primirea ajutorului de minimis îi obligă pe fermieri să nu renunţe calitatea de producător agricol pe o perioadă de trei ani. 

Direcţia Agricolă Gorj aşteaptă să primească banii pentru a putea face plăţile în vederea compensării efectelor de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012. Pentru ajutorul de minimis s-au înregistrat un număr de 7720 de cereri, dintre care peste 600 au fost solicitări din partea unor fermieri care domiciliază în judeţele vecine. “Dintr-un număr de 7.720 de cereri, 625 de cetăţeni domiciliaţi în oraşele învecinate judeţului nostru: Filiaşi, Drobeta Turnu-Severin, Petroşani, Vulcan, Râmnicu-Vâlcea, precum şi în municipiul Bucureşti. Majoritatea au solicitat despăgubiri pentru suprafeţele de teren deţinute în special în zona de sud a judeţului”, a declarat Dan Tănăsescu, director interimar al Direcţiei Agricole Gorj.

Cuantumul sprijinului financiar este de 100 de lei/hectar şi se acordă pentru suprafeţe de culturi în teren arabil de minimum un hectar şi maximum 10 hectare. La nivelul judeţului, suprafaţa pentru care se va acorda ajutorul de minimis este de 17.507,03 hectare, culturile predominante fiind: porumb boabe 9.652,33 hectare; grâu 4.070,37 hectare; ovăz 1.363,85 hectare; plante de nutreţ 1.702,91 hectare şi orz 267,85 hectare. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole Gorj, fermierii care vor primi ajutorul de minimis nu vor putea renunţa la calitatea de producător agricol pe o perioadă de trei ani. “Sprijinul financiar se acordă pentru fiecare beneficiar într-o singură tranşă, începând cu data de 1 noiembrie, acesta neputând să renunţe la calitatea de producător agricol pe o perioadă de 3 ani, începând cu anul 2012”, a mai precizat Dan Tănăsescu.  

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: