Amendă uriaşă pentru o microcarieră privată din bazinul Motru

Administratorii unei cariere private de lignit din bazinul Motru au primit o amendă usturătoare din partea comisarilor de mediu. Este vorba de o microcarieră din Lupoaia sancționată cu 50.000 lei pentru că nu a respectat condițiile impuse prin autorizația de mediu.

Conform comisarilor de mediu gorjeni, prin autorizația de mediu emisă de autorităţile din domeniu, administratorii microcarierei din Lupoaia trebuiau să facă periodic determinări ale nivelului zgomotului și prafului, a apelor care rezultă în urma exploatării cărbunelui, lucru care nu s-a întâmplat. Nici procedurile tehnologice nu au fost respectate, mai spus aceștia. Analiza a fost făcută pentru ultimul an de activitate am microcarierei. "În perioada anterioară am făcut niște controale în zona Motru, având ca obiect de verificare activitățile de exploatare a cărbunelui în sistem privat. Este vorba de niște microcariere care își desfășoară activitate în zonă. Am aplicat o sancțiune unui operator economic care desfășoară această activitate pentru nerespectarea obligațiilor stabilite prin autorizația de mediu. Mai precis, nu sunt respectate condițiile de monitorizare a mediului, de asemenea această autorizație de mediu, când a fost emisă au fost impuse cu niște condiții care vizează perimetrul de exploatare, care vizează anumite tehnologii de exploatare, ori nerespectând aceste lucruri am fost obligați să aplicăm o sancțiune contravenţională în valoare de 50.000 lei și se va proceda ca atare la notificarea autorităţii emitente cu privire la nerespectarea condiţiilor din autorizație", a declarat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj.
La nivelul județului Gorj microcariere de cărbune private mai funcționează doar în bazinul Motru. Toate vor fi controlate în următoarea perioadă, avertizează comisarii de mediu. În bazinul Motru mai funcționează două microcariere private, la Steic și Valea Mănăstirii.

Vizualizări: 1,617

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: