Ardeiu: Primăria Samarineşti „e pe zero“

Primăria Samarineşti trece printr-o situaţie critică din punct de vedere financiar. Cu sute de milioane datorie la utilităţi şi conturile pe zero, primarul Marian Ardeiu abia dacă mai speră la o rectificare bugetară care să aducă soarele şi în comuna lui. Primarul spune că dacă nu va primi bani cât de curând, nu va mai avea cu ce să plătească salariile oamenilor şi cel mai probabil primăria va fi debranşată de la utilităţi. „Nu mai avem un leu în primărie. Suntem pe zero. Avem facturi neachitate şi din urmă, avem arhiva pe care trebuie să o facem pentru că altfel riscăm amendă. Nu ştiu cum o să ne descurcăm”, a declarat primarul din Samarineşti, Marian Ardeiu. Numai facturile se ridică la mai bine de 500 de milioane lei vechi. „Ni s-au promis ceva bani dar până acum nu am primit nimic. Salvarea vine dacă se dă rectificarea bugetară că avem şi noi de luat nişte bani altfel nu ştiu cu ce voi da salariile la oameni. Noi oricum, de regulă trăim din ce ne dă Consiliul Judeţean pentru că la noi nu sunt nici măcar agenţi economici pe raza comunei”, a adăugat Marian Ardeiu.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: