Are sau nu Ișfan dreptate?

Sunt mai bine de doi ani de când Ion Ișfan, inspector școlar general al județului Gorj, blochează lună de lună statele de salarii la școlile unde anumite categorii de personal primesc spor pentru condiții vătămătoare, ca urmare a faptului că lucrează opt ore pe zi la calculator. Pentru cele cinci-șase persoane care primesc acest spor, sunt blocate statele de salarii pentru toți salariații școlii respective. Invariabil, bulina verde este pusă cu câteva zile întârziere și oamenii își primesc salariile. Din când în când, câte o școală renunță la sporul cu pricina, acum mai fiind în această situație 18 școli în tot județul.

Dintr-un anumit punct de vedere, Ion Ișfan are dreptate. Mulți dintre noi muncim în fața calculatorului și nu simțim niciun pericol. Și nu ne dă nimeni 15% în plus la salariu pentru asta. Mai mult, pe lângă contabilii și secretarii care primesc sporul s-au mai strecurat ba un director, ba un bibliotecar. Chiar și directori care sunt la bază preoți sau profesori de sport primesc spor de calculator.

Dar, maniera în care Ion Ișfan vrea să elimine acest spor este greșită, de asta nici nu reușește de doi ani decât să provoace nervozitate. În primul rând, nu poți elimina pe 5 decembrie un spor calculat pentru luna noiembrie, câtă vreme contractul individual de muncă al respectivului nu a fost modificat înainte de 1 noiembrie. Practic, nu există posibilitatea legală de a face asta. I-au spus și cei de la Ministerul Educației când au fost în control, dar degeaba.

Pe de altă parte, Ișfan nu își asumă oficial, prin decizie, eliminarea acestui spor. Nici măcar nu pune bulina roșie pe state, dar nici pe cea verde. Pur și simplu le lasă în așteptare, pentru că, dacă ar pune bulina roșie, ar risca o acuzație de abuz. Dar, dacă are dreptate, că sporul este ilegal, ar putea să-și asume riscul de a fi acuzat de abuz, pentru că ar fi găsit nevinovat.

În al treilea rând, nu este în regulă faptul că problema este negată. Ziarul Pandurul a fost sunat de la trei școli diferite, în legătură cu faptul că din nou nu s-a pus bulina verde pe state. Ca atare, nu este timp pentru ca actele să-și facă circuitul și oamenii să primească banii pe 11 decembrie, cum ar trebui. Și totuși, Ion Ișfan neagă și spune că banii vor ajunge la timp. Timpul va arăta cine a avut dreptate și cine a mințit, dar experiența îmi spune că oamenii care au sesizat aceste aspecte au dreptate. Aaa, că va da vina pe directori sau pe primari pentru întârzierea salariilor... am mai văzut filmul ăsta.

Profesorii din Gorj au început anul școlar fără bani în buzunar din același motiv al sporurilor. Acum, sărbătorile le sunt umbrite din același motiv. E chiar atât de greu să vă puneți cu toții la masă, fără orgolii și ambiții, doar cu legea pe masă, și să rezolvați problema?

Vizualizări: 1,170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: