Arhitecţii fac un apel pentru salvarea culei de la Mătăsari

Uniunea Arhitecților din România, filiala euroregională Sud-Vest Oltenia, face un apel pentru salvarea unei cule din zona Mătăsari. Din păcate, iniţiatorii  apelului nu știu bine nici numele culei, nici al satului în care se află, dar nici faptul că aceasta este revendicată şi că se află în zonă minieră. Autoritățile locale recunosc că imobilul este într-o avansată stare de degradare.

 „Dragilor, ROMÂNI, alăturaţi-vă ideii filialei noastre euroregionale Sud-Vest

Oltenia a Uniunii Arhitecţilor din România, de a salva aceste dovezi, încă vizibile și palpabile, ale existenţei culturii noastre într-o anume perioadă din istoria zbuciumată a neamului nostru, dându-vă acceptul, prin semnarea unei petiţii on-line. Numai prin istorie ne putem cunoaşte pe noi înşine şi viitorul nostru!... Este vorba despre casa culă Eftimie NICOLAESCU(datată în sec. XIX.) din judeţul Gorj, comuna Mătăsari, sat Runculeţ, monument istoric aflat pe Lista Monumentelor Istorice din 2010 la poziţia GJ-II-m-B-09365”, se arată într-un comunicat de presă trimis de preşedintele U.A.R. S-V Oltenia, arh. Pavel Popescu.

Cula este în zona care trebuie strămutată

În realitate este vorba de Cula Eftimia Nicolaescu din satul Runcurelu, al comunei Mătăsari, sat care în perioada următoare va fi strămutat. Ce nu știu cei care vor „să salveze” această culă este faptul că monumentul istoric a fost revendicat de proprietari care acum încearcă să găsească o posibilitate de strămutare a construcției care este într-o avansată stare de degradare. „Cula este în satul Runcurelu, care acum este în proces de strămutare. Fiind vorba de un monument istoric, pentru strămutare este un demers special. Cula a fost revendicată de un domn pensionar din București, care a venit la Gorj să vadă care este situația, pentru că pe lângă această culă deține și o suprafață destul de mare de teren și pădure. Oricum cula este revendicată și e în perimetrul care trebuie strămutat de minerit.  Este foarte greu de renovat, pentru că este într-o avansată stare de degradare”, a precizat viceprimarul Comunei Mătăsari, Udriște Alexandru.

Vor să tragă un sistem de alarmă

Arhitectul Pavel Popescu vrea să tragă un sistem de alarmă despre felul în care arată culele din Gorj, dar și cele din țară și le cere gorjenilor să semneze petiția on line „SOS Culele din România”, care să ajungă în atenția autorităților centrale care pot face ceva. „Am trecut ieri prin Gorj și m-a zdruncinat felul în care arată această culă. Acum trei ani era altfel. Am înțeles că e revendicată, că se fac excavări acolo, dar totuși cei care se ocupă de aceste monumente puteau să facă demersuri pentru a o muta la Muzeul de la Curtișoara. Din felul cum arată înțeleg că pe proprietar nu-l interesează. Am mai găsit o culă la Samarinești, care probabil în câțiva ani va arăta precum cea de la Mătăsari.  Cerem semnături ca să ajungem cu aceste probleme la București.  Nu putem face nimic mai mult, decât să le semnalăm”, a precizat arhitectul Pavel Popescu.

cula_E_Nicolaescu_2010

INIŢIATORI

U.A.R., filiala euroregională S-V Oltenia este parte a Uniunii Arhitecţilor din România şi este o asociaţie profesională de creatori, apolitică, independentă, cu personalitate juridică, de drept privat, fără scop lucrativ, care desfăşoară o activitate de utilitate publică pe durată nelimitată. UAR este membru fondator

al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, constituită în 1995, împreună cu Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Cineaştilor, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Teatrală din România. UAR are ca scop promovarea arhitecturii şi urbanismului ca domenii ale culturii, protejarea patrimoniului construit şi a peisajului.

Vizualizări: 256

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: