Așteaptă degeaba despăgubirile de la „Minieră”: Ne-au ras casele și ne lasă să tremurăm mai rău ca niște câini!

Viața în modulul-container sau pe la rude pare să fi devenit noua realitate cu care s-au obișnuit sinistrații din comuna vâlceană Alunu, care așteaptă de luni bune ca „Miniera” să-i despăgubească. Pentru cine nu știe, „Miniera” este Exploatarea Minieră Berbești, care a aparținut până acum câțiva ani de Complexul Energetic Oltenia și care acum ține de CET Govora, aflată în insolvență. Din partea guvernanților oamenii nu primesc nici un semn și spun că mai au răbdare până la sfârșitul anului după care vor merge pentru a protesta direct la București.

„Miniera” care le-a distrus viața celor opt familii din Alunu a investit până acum în tubulatură de mari dimensiuni prin care curge Oltețul în cazul în care halda de steril va aluneca din nou la iarnă sau în primăvară. Tuburile au fost puse și betonate din vară în albia râului, iar altele așteaptă pe mal pentru a fi folosite. În plus, cantitățile uriașe de steril cărate pentru a preveni înaintarea haldei spre râu a presupus alte costuri uriașe, despre care nu vorbesc însă decât sinistrații.

Ion Avram a fost angajat al „Minierei” până în vară, iar acum e pensionar. „Cât au băgat în halda aia, când au cărat noapte de noapte și zi de zi camioane după camioane, puteau să ne dea nouă banii și se rezolva totul mai repede. Halda oricum s-a dus la vale. Nu mai cheltuiau atât și ne puteam și noi lua case din timp. Așa pe noi ne-a prins iarna fiecare pe unde am apucat, iar halda tot ne-a distrus casele. Ne-au spus că ne vor despăgubi dacă îi lăsăm să ne dărâme casele ca să poată căra cu camioanele. Ce mai gospodărie aveam eu și ce am ajuns acum. Stau cu hainele și mobila printr-o grădiniță părăsită, le rod șoarecii pe acolo, și nu pot să am și eu gospodăria mea să cresc un porc pe care să-l tai de Crăciun”, spune fostul miner.

Frigul din containere

Împreună cu soția sa și o altă familie, care are și copii mici, bărbatul este găzduit într-un centru social al primăriei. Pentru ei viața este mult mai bună aici pentru că alte trei familii sunt găzduite pe la rude, dar în condiții total improprii, iar alte două stau în containere metalice care în trecut au fost folosite și pentru sinistrații din Seciurile. Viața în vagoanele metalice nu e deloc una ușoară mai ales acum când a venit iarna. Genoveva Genunchi stă într-un astfel de modul și spune că noaptea pur și simplu tremură de frig. „Un singur aragaz am aici, cu care gătesc și ce dă el căldură cu aia ne încălzim. Cum umblăm ziua prin sat, îmbrăcați gros, așa ne culcăm și noaptea, numai că mai punem o plapumă două peste noi. Au venit oamenii și ne-au mai adus pături, plapume, că altfel muream de frig. Oricum nu a venit gerul al mare, dar e rece rău noaptea. Nu avem voie să dăm gaură în pereții vagonului că așa ne-am fi băgat o sobă ceva, deși ne e teamă de incendiu că la cât de mic e spațiul. E greu, dar nu avem ce face”, spune femeia.

Într-un alt container stau soții Mărculescu. Și ei tremură și așteaptă cu înfrigurare iarna care își face simțită deja prezența. „Nu a venit nici primarul să pună pământ pe casele noastre, nu l-a adus nici prefectul și nici Guvernul. Miniera, ea e de vină că ea a avut halda. De când ținea de CEO se știa că era halda deja plină și ei tot puneau pământ în vârf. Acum nu se mai uită nimeni la noi. Ne-au ras casele, ne-au băgat în module și ne lasă aici să tremurăm mai rău ca niște câini”, spune femeia. În condiții la fel de vitrege stau și doi bătrâni a căror casă a fost înghițită de valul de pământ. Aceștia au ajuns la niște rude și sunt găzduiți într-un beci neîncălzit. E lesne de înțeles că la cei aproape 80 de ani ai lor viața nu e deloc ușoară. „Noi ne-am căsătorit de la 19 ani, am muncit împreună toată viața ca să ne facem o casă, iar acum am ajuns să stăm într-un beci neîncălzit. Mobila e în ploaie, paturile sunt sub o folie, iar de la autorități nu vine nici un ajutor. Nu mai avem nici grădină să ne cultivăm în ea ce ne trebuie. Câteodată ne culcăm flămânzi, nu mai putem, suntem la limita puterilor, atât de greu ne este, iar Miniera nu ne despăgubește cu nimic. Nouă să ne dea banii pentru casa noastră și grădină și ne vedem de viață”, spune Marcela Mărculescu.

Nici un ajutor

Oamenii spun că dacă ar fi ajutați cu bani ar putea să își cumpere imediat case pentru că în zonă sunt suficiente imobile scoase la vânzare, satele fiind depopulate. Oamenii s-ar muta oriunde, numai să aibă un adăpost al lor deasupra capului în timpul iernii. Primarul comunei este membru PSD, iar viceprimarul aparține de ALDE. Practic, ei sunt reprezentanții actualei coaliții aflate la guvernare, dar zecile de hârtii pe care le-au trimis până la nivel de București s-au întors numai cu răspunsuri negative. „Nu se poate locui în modulele acestea pe parcursul iernii. Sperăm ca factorii de decizie de la nivel superior, de la Guvern, să dea curs solicitărilor noastre și să despăgubească familiile în așa fel încât oamenii să își poată cumpăra case pentru că în module nu e de locuit la iarnă. Noi am făcut nenumărate adrese, dar la fiecare ni s-a răspuns că trebuie să ne adresăm altcuiva și tot așa purtăm corespondențe de luni de zile, iar pe oameni îi prinde iarna în aceste condiții. În plus noi, ca primărie, mai avem și un sechestru instituit asupra noastră de CEO pentru un litigiu din trecut și sunt și mai mult blocați în a-i ajuta pe acești oameni”, spune viceprimarul David Ciobanu.

Galerie foto


Vizualizări: 2,324

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: