Bartolomeu Anania şi legăturile sale cu Gorjul

Ediţia din 29 octombrie 2012 a emisiunii „Cine a fost odată-n Gorj” oferă telespectatorilor gorjeni amănunte despre legăturile lui Bartolomeu Anania, fost mitropolit al Ardealului, cu judeţul Gorj. Regretatul teolog a slujit în Gorj, dar a ispăşit şi o pedeapsă în lagărul de la Târgu-Jiu. Cel care s-a aplecat cu atenţie asupra acestui subiect este tânărul istoric şi publicist Andrei Popete-Pătraşcu.

Bartolomeu Anania a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române, care  a îmbinat în mod fericit religia şi cultura, fiind supranumit „Leul Ardealului” pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe şi culturale româneşti. A fost mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, membru de onoare al Academiei Române dar şi cel care ne-a dăruit  ediţia jubiliară a Bibliei, adoptată ca text oficial al Bisericii Ortodoxe Române.

Mai puţini ştiu că Bartolomeu Anania are legături multiple cu Gorjul atât ca slujitor al bisericii cât şi ca deţinut politic. Peste ani, Anania va mărturisi că: „Polovragi a rămas până astăzi mânăstirea inimii mele, nu numai pentru frumuseţea locului, ci şi pentru limpezimile sufleteşti pe care mi le-a dat atunci".

Bartolomeu Anania a fost condamnat în noiembrie 1943 la şase luni închisoare pentru deţinere de materiale de propagandă legionară. Pedeapsa a executat-o în Închisoarea Corpului 2 Armată, parte la Jilava şi ultima lună în lagărul de internaţi Tg. Jiu. În  documentele  de arhivă se arată că “Numitul a fost eliberat din lagărul Tg. Jiu şi stabilit în Polovragi de la 8 aprilie 1944, la mănăstirea de unde plecase. Datorită faptului că numitul a fost condamnat pentru deţinere de materiale de propagandă legionară şi pentru că a părăsit localitatea şi mănăstirea fără autorizaţia noastră, suntem de părere că Legionarul Ierodiaconul Vartolomeu Anania a meritat să fie internat în lagăr”.

Alte amănunte la GORJ TV, luni 29 octombrie 2012, orele 18.30 şi 20.30.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: