Bocşe a demisionat din PRM pe motiv că partidul se apropie de PSD

Vicepreşedintele PRM Gorj, Iulian Bocşe, a demisionat din partid, fiind convins că formaţiunea politică se apropie din ce în ce mai mult de PSD. Acesta spune că şi-a înaintat demisia din toate funcţiile deţinute în organizaţie, inclusiv din cea de membru, nedorind să fie părtaş la slăbirea filialei. El îi acuză pe liderii actuali ai organizaţiei de faptul că sunt din ce în ce mai apropiaţi de PSD, lucru care poate explica şi cele 11 voturi obţinute de candidatul PRM la alegerile de la Turburea, acolo unde conducerea PRM Gorj nu s-a implicat în niciun fel în susţinerea acestuia. Bocşe afirmă că va rămâne independent politic de acum încolo, deşi a fost curtat de mai multe partide politice pentru a le deveni membru. "M-au căutat partidele, evident, am avut tot felul de oferte, dar nu am acceptat. Rămân în afara politicii deocamdată, mai ales după ce am ţinut atât la PRM. Partidul nu e însă condus aşa cum ar trebui şi pentru că nu mă regăsesc în actuala echipă de conducere nici nu pot să mă complac pe mai departe în situaţia asta. Trebuia să clarific lucrurile. Am renunţat mai întâi la postul de consilier la Crasna pentru că aşa mă înţelesesem cu colegii mei şi am zis să-mi respect cuvântul dat, dar acum plec şi din postul de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi din cel de preşedinte al organizaţiei de la Crasna. Nu mai sunt nici membru, îi las pe cei care au rămas să conducă ei aşa cum cred de cuviinţă, deşi apropierea unora dintre ei de PSD este tot mai evidentă. Ori pe noi oamenii nu ne-au votat pentru aşa ceva, dar e treaba dumnealor cum vor conduce organizaţia de acum încolo", spune Bocşe.
 Preşedintele Ion Fugaru nu a putut fi contactat să comenteze plecarea lui Bocşe din partid, mai ales că în urmă cu o lună şi ceva liderul filialei îi dădea dispăruţi pe trei din cei patru vicepreşedinţi ai filialei. Gheorghe Caralicea Mărculescu şi Gabriela Avram, spunea Fugaru, nu au mai trecut pe la partid de la alegerile din luna iunie, între timp, Caralicea dând asigurări că mai rămâne în PRM, în timp ce Avram a devenit membru PDL, ea fiind candidatul cu procentele cele mai bune obţinute de partidul lui Vadim toamna trecută în Gorj. Bocşe a candidat şi el pentru un post de deputat în colegiul 2, după ce între 2000 şi 2004 a fost primar de Crasna, după ce anterior fusese ofiţer de poliţie.
 


Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: