Boza: Urmează patru-cinci ani buni pentru CE Oltenia

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, spune că termocentralele pe lignit vor fi la fel de solicitate în următorii patru-cinci ani, pentru că nu este nicio alternativă în curs de realizare.

„Ţara noastră nu poate importa tehnic mai mult de 1.500 MWh. Dacă noi am închide o capacitate de 3.300 MWh, puterea noastră instalată, de unde s-ar lua energie? Uitaţi-vă că nu mai vine nimic în următorii patru-cinci ani. Vine doar Iernutul cu grupul pe gaz, sunt la nivel de discuţii grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, grupul nou de la Rovinari. Dar sunt la nivel de discuţii, din momentul în care se va bate ţăruşul mai durează câţiva ani”.

În acest context, spune Boza, locurile de muncă ale minerilor şi energeticienilor sunt garantate şi în următorii ani. „În 2018 eu nu cred că se vor mai face concedieri. Nu pot să fiu sigur 100%, dar în proporţie de 95% nu cred. Nu pot să am o certitudine, pentru că decizia este a Adunării Generale a Acţionarilor. Din discuţiile cu ministrul, cu secretarul de stat, cu Dispecerul Energetic Naţional, lucrurile merg în aceeaşi direcţie, aşa că nu va fi cazul să reducem personalul”, a spus Sorin Boza la Radio Infinit.

Directorul de la Resurse Umane a precizat că planul de concediere este aprobat de acum câţiva ani, dar poate fi modificat. „Este o etapă aprobată, dar şi anul trecut au fost aprobate două mii de disponibilizări, după care au fost reduse la o mie. Este posibil ca şi anul viitor să fie reduse cele 700. Pe de altă parte, anul viitor sunt 400 de salariaţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare în următorii doi ani. Vor fi consultări cu sindicatele, cu toate organizaţiile sindicale, poate sunt oameni care vor dori să plece”, a spus Sorin Olaru de la Resurse Umane, tot la Radio Infinit.

Vizualizări: 3,620

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: