Bugetul CEO scoate minerii în stradă

Liderii sindicali din CE Oltenia au reacţionat după ce Ministerul Energiei a pus în dezbatere proiectul de buget al CE Oltenia, pe anul 2016, fundamentat pe 2000 de concedieri. Sindicaliştii susţin că au încheiat un protocol cu administraţia CE Oltenia, în care sunt prevăzute doar 500 de concedieri, plus plecări voluntare, şi că bugetul ministerului nu va fi pus în aplicare. Este un buget mincinos, a spus Dan Pîrvulescu, liderul FNME. El a declarat că a vorbit deja cu liderul Federaţiei Univers, de la Gorj, Adrian Marciuc, şi că vor protesta dacă se va încerca creşterea numărului de concedieri, în mod forţat. “Bugetul nu va trece sau va trece şi va fi rectificat. Pentru că repet, numărul va fi maxim 800, cu cei voluntari”, spune şi Adrian Marciuc. Bugetul a fost comentat la Radio Infinit şi de liderul SNOE, Gabriel Căldăruşe, dar acesta a făcut şi câteva considerente politice. “Acesta este un buget făcut la începutul anului. Ce ministru e acesta care la sfârşitul lunii a şaptea pune în dezbatere buget. Cred că e pentru prima dată când trecurăm de jumătatea anului şi nu avem buget aprobat. Ave un act adiţional în care se specifică foarte clar cine va fi disponibilizat anul acesta”, a declarat Căldăruşe. De menţionat ar fi că, indiferent de Guvern, bugetul companiei a fost aprobat, întotdeauna după jumătatea anului, şi în 2013, şi în 2014. (M.M.)

Vizualizări: 3,303

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: