Cad copacii din Parcul Central

Un copac din Parcul Central s-a prăbuşit vineri dimineaţă, chiar în apropierea toaletei publice. Din fericire, întâmplarea a avut loc la ora 04.00, când în zonă nu erau trecători. Reprezentanţii societăţii Edilitara spun că pomul a fost afectat de furtuna de la mijlocul săptămânii şi de vântul care a suflat în zilele ce au urmat. În aceste condiţii, se va face o nouă inventariere a pomilor din Parcul Central, pentru a se constata care sunt în pericol să cadă. „O să încercăm cu primăria să ne mai uităm prin Parcul Central, care este cel mai vulnerabil, fiind pomi de vârste mari, de zeci şi zeci de ani. Mai facem o evaluare. Oricum, în toamna aceasta avem mai multe solicitări, cu cei de la Zone Verzi, în luna noiembrie mai facem o toaletare de pomi. Vom face în regim silvic, nu ne mai lasă fără marcaje. Trebuie să vină, să pună marca pe ei, să luăm aviz de la Agenţia de Mediu şi pe urmă să-i tăiem”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul societăţii Edilitara Public SA.

Vizualizări: 361

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: