Când are dreptate, are!

Cel de-al doilea om în Guvern, Liviu Dragnea, revine cu o propunere mai veche, aceea de reorganizare din punct de vedere administrativ și teritorial a țării. Și nu oricum, ci foarte repede, până la sfârșitul acestui an. Dragnea are dreptate. Dacă reorganizarea nu se va face anul acesta, începând cu anul viitor nu se va mai putea face decât cu foarte multă greutate, din cauza bugetelor care se vor aproba. Mai mult, actuala împărțire teritorial administrativă în județe este mult prea fărâmițată față de cele 8 regiuni preconizate care vor putea funcționa ca entități de sine stătătoare la accesul fondurilor europene. Dacă acest lucru se are în vedere, atunci este foarte bine. Dacă reîmpărțirea teritorial administrativă se va face doar pentru a crea sinecuri pentru așa-zișii lipitori de afișe, neamuri, nepoţi şi nepoate, atunci e mai bine să rămânem așa cum suntem, pentru că de mai mult nu suntem în stare.

România a mai cunoscut în istoria ei împărţirea pe regiuni, în anii 50, dar sper că acum se pun altfel problemele. Chiar și propunerea vicepremierului ca fiecare regiune să aibă un nume și să nu mai fie denumite ca acum,  pe baza punctelor cardinale, mi se pare de bun simț. Nu știu cum se vor împăca social-democraţii de la Gorj cu faptul că nu vor fi buricul pământului în regiunea care se va numi bineînțeles Oltenia și tot cu siguranță va avea centrul la Craiova.  Zic asta pentru că primărița Craiovei, Olguța Vasilescu, va candida și va obține un post de conducere în  eșalonul superior al PSD. Despre conducerea noastră de la Gorj nu mai vorbesc, că nu cred că va reuși să găsească nici Gara de Nord în București dar un post de conducere central…

Probabil că  luptele din PSD se vor duce pentru varianta nenorocită de a conduce pe rând viitoarele regiuni, pentru că baronii locali nu vor ceda și vor dori să fie măcar un an șefi de regiuni, mai ales că ele vor fi conduse cel mai probabil de guvernatori. Vă dați seama ce mândru va fi președintele Consiliului Județean Călinoiu când se va numi, chiar și pentru un an,  Guvernator? Păi până acum Guvernator nu a fost decât Isărescu și iată că nu l-a schimbat nimeni de 23 de ani… Până la  urmă, guvernatorii vor trebui aleși prin vot direct și nu de consilierii locali, așa cum se preconizează acum. Zic că vor trebui aleși prin vot direct pentru că aceștia vor fi, dacă se va dori, un fel de mici șefi de state minione, care vor fi legați mai puțin de centrul de la București și mai mult de comunitatea locală care i-a ales, chiar dacă în acest fel se vor crea premizele ca acești Guvernatori să procedeze ca și actualii președinți de Consilii Județene care  țin cont de culoarea politică a șefilor comunităților locale din teritoriu pe care-l păstoresc. Dar dacă se va dori formarea regiunilor, acest lucru va trebui urgentat, că noi suntem obișnuiți cu lasă-mă să te las…

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: