Candidează pentru funcția de președinte la Consiliul Județean Gorj
Dumitru Miroiu candidează din partea Partidului Umanist Social-Liberal la funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj.
Omul de afaceri și-a anunțat candidatura și printr-un mesaj pe Facebook:
”Am reapărut pe scena politică din Gorj, dar nu într-o formă care mi-am dorit-o (având și unele probleme medicale). Eu recunosc că sunt un om plin de cusururi, am unele calități dar nu le am în măsura atinsă de alții și, cu toate acestea, nu aș vrea să fiu nici Magheru sau Tudor Vladimirescu, nici Constantin Brâncuși și nici Ion Creangă. Aș dori să fiu tot eu, Miroiu. Mă tot gândesc de ce am ales eu să candidez la președintia Consiliului Județean Gorj. Pentru posteritate? Nu. Pentru ca să mă arate lumea cu degetul? Nu. Ci pentru a menține truda zilnică în încredințarea că ceea ce facem merită osteneala, că e ceva unic pentru azi, pentru mâine, pentru eternitatea acestui județ”, a transmis Miroiu.