Cârciumaru, supărat pe Iordănescu. I-a făcut oraşul de râs!

Ieșirea la rampă a antrenorului Pandurilor, care s-a plâns de lipsa condițiilor minime de a antrena echipa, în contextul în care pretențiile sunt pentru o calificare în competițiile europene, l-a enervat pe primarul Florin Cârciumaru. Cu puțin timp înainte de reluarea returului campionatului și a primului meci pe care Pandurii îl joacă vineri la Târgu Mureș, edilul i-a reproșat lui Edi Iordănescu vorbele rostite în conferința de presă de marți, acuzându-l că lui nu i s-a plâns niciodată de problemele făcute publice de antrenor.

„Îi stă bine lui Edi Iordănescu că împroşcă cu noroi? Dacă făcea astfel de declarații în curtea unui patron, nu știu ce statut mai avea”, a răbufnit primarul în timpul unei emisiuni la Radio Infinit la care a fost invitat. Emisiunea avea loc la ora la care președintele Narcis Răducan prezenta noile achiziții ale echipei pentru meciurile din această primăvară, jucătorii sosiți la Târgu Jiu exprimându-și convingerea că Pandurii poate câștiga doar campionatul, nu doar un loc de Europa League.

„Domnul preşedinte nu a discutat cu mine odată despre această situație. E o problemă importantă şi e a clubului. Noi am concesionat terenul 2 și 3, iar Pandurii nu l-au întrebat pe primar în momentul în care au desfăcut terenul 2 în vederea gazonării. Nu l-au întrebat pe primar când au mers să caute soluţii. Poate mă duceam personal cu președintele clubului, cu antrenorul, să vedem la Motru, de ce să nu ne antrenăm la Motru? Interveneam la Primărie. Eu ce să fac, să sistez o investiţie de 20 de milioane de euro că nu vrea preşedintele clubului și domnul antrenor Edi Iordănescu și jucătorii să joace la Motru? Craiova cum joacă? Știu foarte bine ce oferă terenul lui Craiova. Peste un an de zile când vor juca pe un complex de 4 stele va fi bine? Pentru a ajunge la acest complex trebuie să trecem prin şantier”, a spus Florin Cârciumaru.

 Atacurile antrenorului, jignitoare pentru acţionari

Edilul consideră că ieşirea la rampă a lui Iordănescu a fost una „jignitoare” pentru Târgu Jiu, el reamintind că i-a dat tot creditul tânărului antrenor pentru a face din Pandurii o echipă care să fie în fruntea clasamentului Ligii I. Primarul e supărat inclusiv pe căpitanul Dan Nistor, care s-a plâns în Prosport de condiţiile de antrenament, supărările exprimate de acesta fiind doar o parte din nemulţumirile pe care jucătorii le au și peste care au trebuit să treacă, problemele financiare și întârzierea salariilor fiind încă de actualitate chiar și la reluarea returului campionatului. „Nu este frumos față de acest oraș să te duci la București și să declari cuvinte jignitoare față de acest oraș, care ți-a oferit o echipă în care tu te-ai afirmat și ai devenit jucător de națională. Prin sacrificiile târgujienilor și ale acționarilor, ale CEO, ale Artego și Consiliului Județean și Primăria până la urmă, Primăria a întreținut cu 15 miliarde bani vechi baza sportivă, e posibil ca jucătorul X, nu dau nume, să se exprime la națională. Trecem printr-un moment de dificil și împreună trebuie să găsim soluții. Când a venit antrenor l-am susținut și îl susțin în continuare”, a mai declarat primarul.

„Credeți că îi stă bine domnului Iordănescu că împroaşcă cu noroi în acționari, în autoritățile locale? Nu m-a sunat, nu a avut o discuție cu mine. Domnul Iordănescu să nu uite că echipa a făcut performanţă pe terenul 3 cu antrenori ca Pustai și Grigoraș. Au jucat în cupele europene și s-au antrenat la Târgu Jiu. Domnul Iordănescu să nu uite că Pandurii i-a oferit o șansă să se exprime, să aibă la dispoziție toate condițiile ca dumnealui pe baza pregătirii și a cunoștințelor pe care le are să se exprime. Să ţii conferinţă de presă pe tema asta cred că a greșit foarte mult. Din punctul meu de vedere i-aș da un sfat. Dacă vrea să ajungă antrenor mare, pentru că are stofă, are calități, să fie foarte atent la aceste declarații, pentru că dacă face declarații de nivelul acesta în curtea unui patron nu știu care mai era statutul dumnealui pe viitor”, spune Florin Cârciumaru.

Vizualizări: 2,832

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: