Cardoso sau Ilie Iordache s-ar putea despărţi de Pandurii

Pe lângă transferul mijlocaşului stânga Călin Cristea, la Pandurii va reveni şi George Neagu, jucător care evoluează tot în banda stângă. În aceste condiţii, numărul jucătorilor care pot evolua pe stânga este foarte mare, fiind posibil ca unii dintre fotbaliştii care joacă mijlocaşi sau fundaşi stânga să plece de la Pandurii.

Preşedintele Eugen Pârvulescu recunoaşte că şase jucători pe partea stângă sunt deja foarte mulţi şi crede că este posibil ca doi dintre ei să plece. „Avem mai mulţi jucători în banda stângă, Grecu, Neagu, Cardoso, Brata, Ilie Iordache şi acum Cristea. Probabil o să şi plece din zona aceea unul sau doi  pe care vrem să-i transferăm şi să rămânem cu cei tineri”. Un posibil transfer ar fi cel al lui Cardoso care este dorit de Mircea Rednic la Lankaran dar are şi alte oferte din Liga I. „Suntem în discuţii pentru transferul lui Cardoso dar încă nu am finalizat nimic, dar şansele ca el să plece sunt foarte mari acum. Şi Mircea Rednic e interesat dar şi alte echipe”, a precizat preşedintele Pârvulescu. Şi antrenorul Petre Grigoraş ar fi de acord cu plecarea brazilianului deşi nu ţine neapărat să se despartă de el: „Dacă se va găsi o soluţie viabilă, atunci îl vom lăsa să plece pe Cardoso. Nu-l vom ţine cu forţa aici pentru că dragoste cu forţa nu se poate. Eu am mai spus că Cardoso dacă îşi vede de treabă va avea şansa să joace. Dacă va încerca să joace doar cu numele atunci va sta pe bancă”.

Brata şi Iordache s-ar putea şi ei regăsi printre cei care vor pleca deşi şanse mai mari de a se despărţii de Pandurii are Ilie Iordache. „Nu ştim dacă va mai pleca cineva, unul dintre cei doi, Brata sau Ilie Iordache poate să plece, dar nu neapărat Brata”, a spus ieri antrenorul Grigoraş, lăsând să se înţeleagă că cel mai probabil Iordache va părăsi echipa. 

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: