CE Oltenia, amendat după ce un miner a căzut de la 4 metri

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a aplicat o nouă amendă Complexului Energetic Oltenia. De această dată, sancțiunea vine în urma unui accident de muncă petrecut la finalul anului trecut, când un miner de la cariera Tismana a căzut de pe un abzeter, de la o distanță de 4 metri, după ce grătarul din fier de pe calea de acces s-a rupt.

Spre ”norocul” salariatului respectiv, zăpada depusă pe jos a mai atenuat impactul cu solul. Incidentul din decembrie arată cât de învechite sunt echipamentele din carierele miniere.

CE Oltenia este unul dintre cei opt angajatori sancționați săptămâna trecută pentru încălcarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă. ”Una dintre sancţiuni s-a acordat în urma unui accident soldat cu incapacitatea temporară de muncă a angajatului. Incidentul a avut loc în luna decembrie 2018, într-o subunitate a unui producător energetic, acesta fiind amendat, după depunerea dosarului spre avizarea ITM Gorj cu 7.000 de lei pentru neasigurarea de echipamente conforme”, a declarat Neli Matei, purtătorul de cuvânt al instituției.

În urmă cu o săptămână, CE Oltenia a fost amendat de ITM Gorj cu 5000 de lei, pentru neîndeplinirea unor obligații în ceea ce privește condițiile deosebite de muncă din subunităţi.

Vizualizări: 4,669

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: