Cine este adversara Energiei în optimile FIBA Europe Cup

Echipa masculină de baschet CS Energia Târgu Jiu s-a calificat în optimile de finală ale competiției FIBA Europe Cup, deși a fost învinsă miercuri seara, pe teren propriu, de formația lituaniană Pieno Zvaigzdes, cu scorul de 101-86 (32-19, 23-19, 25-27, 21-21), în ultimul meci din cadrul Grupei S a competiției.

 Energia, care în sezonul trecut a ocupat locul al treilea în FIBA EuroChallenge, a condus cu Pieno doar în primul minut, cu 2-0, iar apoi balticii au luat jocul pe cont propriu și s-au distanțat incredibil pe tabela de marcaj, avantajul maxim fiind de 23 de puncte, 40-63 (min. 23), diferență la care erau calificați dacă se impunea și Cibona.

Echipa lui Hristu Șapera a revenit în sfertul al treilea, pe care a reușit să și-l adjudece (27-25), iar în ultimul sfert cele două echipe au jucat de la egal la egal (21-21).

Cibona Zagreb a învins-o în deplasare pe STB Le Havre, cu 93-92, astfel că toate cele patru echipe din grupă au acumulat 9 puncte, iar departajarea s-a făcut la coșaveraj. Energia avea +26 înaintea meciului, astfel că a fost favorizată (+11 la final), mergând mai departe alături de Cibona (-2), în timp ce Pieno s-a aflat la un singur punct de calificare (-3), Le Havre terminând pe ultimul loc (-6).

Energia Târgu-Jiu o va întâlni în optimile FIBA Europe Cup pe Khimik Yuznhe din Ucraina. Formația ucraineană a trecut de prima fază a întrecerii fără probleme, după ce a câștigat Grupa L cu punctaj maxim. Adversara Energiei, Khimik, a terminat faza a doua a grupelor pe locul secund în Grupa T, la egalitate de puncte cu ocupanta primului loc, Juventus Utena(Lituania), dar cu un coșaveraj inferior.

 Programul meciurilor Energiei este următorul:

17.02.2016
ENERGIA – Khimik Yuznhe


24.02.2016
Khimik Yuznhe – ENERGIA

 
02.03.2016 (daca va mai fi nevoie)

ENERGIA – Khimik Yuznhe

Vizualizări: 419

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: