Ciocea a pierdut procesul cu PSD Gorj

Verdict al magistraţilor în dosarul în care primarul de la Bustuchin, Ion Ciocea, a dat în judecată PSD Gorj. El a cerut daune care să reprezinte veniturile pe care le-ar fi putut avea ca parlamentar după ce, anul trecut, partidul nu l-a mai susţinut în alegeri, deşi filiala îl propusese pe locul 2 la Camera Deputaţilor. Sentinţa nu îi este favorabilă edilului, dar nu este definitivă, putând fi contestată.

PSD Gorj ceruse, prin purtătorul său de cuvânt Anca Borduşanu, ca instanţa să nu admită plângerea lui Ciocea, dar cererea a fost respinsă. „Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să comunice reclamantului informaţiile solicitate prin Cererea nr. 83 din 21 aprilie 2017. Respinge capătul de cerere privind pretenţiile solicitate de reclamant. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj”, a decis Tribunalul Gorj.

„O victorie pentru PSD Gorj”

Primarul din Bustuchin nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, dar Anca Borduşanu a dat de înţeles că, după această sentinţă, Prefectura Gorj sau chiar secretarul comunei s-ar putea sesiza cu privire la faptul că Ion Ciocea nu mai este membru de partid.

Altfel spus, edilul îşi poate pierde mandatul, după 20 de ani în fruntea comunei. „Pentru mine, Anca Borduşanu, este un plus în dreptul meu şi este o victorie şi pentru organizaţia PSD Gorj pentru că, evident, s-a făcut dreptate, arătându-se că Justiţia îşi face treaba. La partid nu a fost o discuţie cu privire la modul în care va evolua relaţia cu dl. Ion Ciocea, dar, din punctul meu de vedere, dacă ţinem cont că ni s-a cerut nouă, PSD Gorj, să îi comunicăm în instanţă dacă mai este sau nu membru de partid, i-am spus că nu mai este, devine clar că dumnealui nu mai este membru al PSD Gorj. Stăm şi ne gândim dacă înştiinţăm secretarul primăriei sau Prefectura că dl. Ciocea nu mai este membru, dacă nu cumva aceste instituţii se pot autosesiza. Legea spune clar că nu mai eşti membru de partid şi îţi pierzi mandatul. În plus, în statutul PSD se arată clar că declararea ca independent te exclude automat din partid, ceea ce duce pentru un primar la pierderea mandatului. Dacă instanţa ne va obliga să îi mai răspundem încă o dată la adresa înaintată la partid, o vom face cu mare plăcere, dar eu sper că dumnealui a înţeles că nu mai este membru de partid”, afirmă Borduşanu.

Vizualizări: 1,798

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: