Circ la Motru

Stăteam pe o băncuță, la spălătoria auto de la intrarea în Motru dinspre Târgu Jiu, un pic mai sus de piața veche, beam o Adria de toate fructele și așteptam ca băiatu’ să spele mașina și să dea mai încet la postul de manele, când pe poarta spălătoriei intră… o lamă. Un animal lamă, dar pentru mine, motrean get-beget, ar fi fost mai firesc să văd intrând o lamă de ras căreia i-au crescut picioare decât animalul ăla exotic. Când eram pe cale să fug, băieții de la spălătorie, care păreau obișnuiți cu ea, îi pun furtunul cu presiune în freză. La care vaca asta de lamă, în loc să fugă, începe să se gudure ca tâmpita și să se întoarcă cu spinarea, ca s-o stropească pe tot trupul. Tot acest șir de evenimente a fost atât de greu de crezut de ochii mei și de procesat de creier încât instinctul jurnalistic m-a părăsit complet și n-am pozat lama, care a plecat după câteva minute, udă și satisfăcută.

Când mi-am revenit am ieșit pe câmp și am încercat să pozez animalele care deja se îndepărtaseră. Poza a ieșit proastă și din cauza soarelui la asfințit care bătea fix în obiectiv. Dar mă puteți crede pe cuvânt.

Același soare jucase feste și unei bătrâne care trecuse prin zonă cu câteva zile înainte. Vrusese, săraca, să străbată câmpul pe care circul a instalat animalele, așa cum face probabil de 4-5 ori pe săptămână de 50 de ani încoace, pe binecunoscuta potecă. Întâmplarea mi-a fost povestită cu lux de detalii de către un prieten care-a asistat la ea. Din cauza soarelui deranjant, băbuța a parcurs prima jumătate de drum cu ochii în pământ, sigură pe traseul atât de familiar. Abia pe la jumătatea drumului, spuneam, și-a ridicat privirea și a văzut, la 10-15 metri în față, un elefant. Elefantul o privea blajin, e drept, dar era uriaș și era elefant. Nu se știe dacă bătrâna identificase ființa care se afla în fața ei. Cert este că a împietrit pentru câteva clipe, apoi și-a dus mâna streașină la ochi. După care a mai împietrit puțin, pe urmă și-a dus și cealaltă mână la ochi, lovindu-se ușor cu plasa de rafie peste obrazul drept. Abia atunci a realizat, probabil, enormitatea evenimentului la care lua parte. Și a animalului. Prietenul meu era prea departe ca s-o poată auzi, deci nu se știe dacă a zis ceva și, dacă da, ce anume. A văzut-o doar cum își face trei cruci largi și ridică ușor ochii către cer. După care se întoarce pe călcâie calm, deloc speriată, și se îndepărtează. Faptul că a renunțat, totuși, la scurtătură ne face să credem că biata bătrână a înțeles că vaca aceea uriașă, cu dinți strâmbi și nas imens, era aievea și nicidecum un test de credință.

Când băbuța a trecut prin dreptul prietenului meu, acesta a întrebat-o curios:
– Ce era acolo, tanti?

Bătrâna a ridicat din umeri, nesigură, dar și nepăsătoare la adresa nesiguranței ei:

- Dracu să-l ia, maică...? Mi se păru că-i un telefant din ăla!

- Și ce caută elefantu acolo?

Băbuța îl privește puțin pieziș, bănuind că el știe și întrebându-se dacă nu cumva o ia peste picior. Răspunde, totuși:

– Și l-o fi cumpărat nărodu ăla cu supermarketu…

Vizualizări: 4,471

Trimite pe WhatsApp
comments powered by Disqus

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: