Ciurel, interceptat timp de cinci luni

Fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, a aflat că a fost interceptat pe parcursul anului 2015, timp de cinci luni. Acesta a scris pe blogul său că probabil s-a urmărit scoaterea din piață a complexului. „Bănuiesc, deși nu am dovezi directe, că și o parte din membrii unor servicii, care aveau (au) sarcina venită de cine știe unde, să devenim importatori de energie. Am fost anunțat acum câteva săptămâni că pe parcursul anului 2015 am fost interceptat total pe parcursul a 5 luni, fără să am nici măcar calitatea de martor în dosar”, a scris Ciurel pe blogul său.

Este anul în care Complexul Energetic Oltenia a derulat controversatul export de cărbune în Serbia, printr-o firmă de apartament din Constanța, BVA Coal, o firmă cu un acționariat dubios. Dosarul penal constituit a fost clasat la DNA Craiova. (A.A.)

Vizualizări: 2,265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: