Club înființat de Romanescu după regulamentul lui Aurel Popescu

Clubul Sportiv Municipal înființat de primarul Marcel Romanescu va funcționa după regulamentul lui Aurel Popescu. S-a decis în ședința de Consiliu Local de luni ca hotărârea din august prin care s-a înființat un club sportiv municipal să fie revocată pentru că îi lipsea semnătura secretarului primăriei. Primarul Marcel Romanescu a inițiat un alt proiect prin care s-a propus înființarea unui club, iar consilierii l-au aprobat după mai multe șicane. Viceprimarul Aurel Popescu va face toate demersurile pentru înființarea acestui club sportiv. Tot el va pune la punct ultimele detalii privind regulamentul de organizare și funcționare a noii grupări sportive. Proiectul a trecut cu 16 voturi, ale majorității, în timp ce liberalii au votat împotrivă. „Am hotărât să constituim o comisie formată din șase reprezentanți ai fiecărei formațiuni politice din Consiliul Local. Să analizăm împreună regulamentul de funcționare a Clubului Sportiv Municipal. Am stabilit împreună acest regulament și l-am prezentat apoi și comisiilor de specialitate în ședințele pe care le-am avut”, a explicat Aurel Popescu. (M.M.)

Vizualizări: 1,177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: