CNAIR anunță prețuri majorate ale rovinietelor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că actualizează tarifele la rovinietă, astfel că în timp ce tarifele pentru anumite categorii de vehicule, între care și autoturisme, rămân nemodificate, în unele cazuri prețul rovinietei crește de până la trei ori.

Pentru vehiculele de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată între 3,5 şi maximum 7,5 tone, rovinieta creşte de la 4 la 12 euro pentru o zi, şi de la 16 la 30 de euro pentru şapte zile, de la 32 la 60 de euro pentru 30 de zile, de la 92 la 171 de euro pentru 90 de zile şi de la 320 la 600 de euro pentru un an.
Reprezentanţii CNAIR spun că tariful de 12 euro/zi trebuia aplicat începând cu data de 1 martie 2014. „Modificările constau în majorarea tarifului zilnic la 12 euro, netranspus nici până în prezent şi recalcularea tarifelor pentru celelalte perioade de valabilitate. La ora actuală, din cauza netranspunerii tarifului zilnic de 12 euro, există riscul deschiderii procedurii de infrigement împotriva României”, arată un comunicat emis luni seara de CNAIR.

În ceea ce priveşte nivelul tarifelor anuale, tariful anual pentru vehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 12 tone şi mai mult de 4 axe a rămas la nivelul de 1.210 euro. De asemenea, a fost menţinut la aceeaşi valoare (720 euro) şi tariful anual pentru categoria E de vehicule.

Pentru tariful anual de la categoria de vehicule D, valoarea actuală, de 560 euro, era mai mică decât valoarea minimă rezultată din calcul (600 euro) la categoria anterioară (categoria C), astfel că s-a calculat o valoare arbitrară ca medie între tarifele adiacente, de la categoria C (600 euro) şi categoria E (720 euro), rezultând valoarea de 660 euro, spun oficialii CNAIR. (A.A.)

Vizualizări: 549

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: