Coada la românii celebri

O povestire a unui coleg a stârnit aprigi controverse în comunitatea online. Se făcea cam așa: colegul era la cea mai de fițe reprezentanță Vodafone din București, cea de pe bulevardul Magheru. Zilnic, la acel magazin Vodafone vin între 10 și câteva sute de vedete și pseudovedete să-și rezolve problemele cu telefonul. Unele o fac pentru că știu că-i semn de prosperitate să-ți încarci cartela cu 2 euro acolo, nu neapărat c-ar avea treabă în centru sau ar locui în zonă. Ei, și zilele trecute, colegul ăsta îl vede intrând în magazin pe nimeni altul decât speranța românilor sătui de comunism din anii '90. Nu, nu pe Rațiu. Pe Miluț Constantinescu. A intrat radios, urmat îndeaproape de SPP-istul din dotare, salutând vesel pe toată lumea prezentă în magazin ca un oltean care se urcă în tramvai, în prima zi de București. S-a schimbat relativ repede la față, pe de-o parte pentru că mai nimeni nu i-a răspuns la salut (puștanii de prin magazin probabil habar n-aveau cine e) și pe de alta pentru că aștepta să fie servit de un angajat fără să-și fi luat un bon de ordine, în condițiile în care erau cam 10 persoane care făcuseră asta și erau acolo dinaintea lui. Drept pentru care fostul președinte a behăit ostentativ, să-l audă tot magazinul, către bodyguard: ”Hai să mergem, că văd că aici nu ne bagă nimeni în seamă!”. Și s-a rotit pe tocul pantofului și dus a fost.

Acceptând (cu greu) că un fost președinte are nevoie de bodyguard, nu înțelegem de ce nea Emil vrea și alte tipuri de tratamente preferențiale. Se grăbea undeva? Avea de rezolvat probleme importante ale țării? Gata, tataie! Ai avut șansa patru ani. Ai încheiat în genunchi un mandat dezastruos, cu declarația aia penibilă cum că te-ar fi învins Securitatea. Ei, uite că acum te învinge și codul PIN, de securitate.

Altfel, mai mulți cititori din Cluj jură cu mâna pe biblia ardeleanului că l-au văzut de mai multe ori stând cuminte la diverse cozi pe primarul și fostul premier Boc. Acum, ca s-o spunem pe-a dreaptă, la ce popularitate are bietul Boc, după măsurile alea de austeritate, să fie mulțumit că e lăsat să stea la coadă și nu i se bagă toată lumea în față.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: