Colectează piei de animale. Cât de bine merge afacerea!

O tânără din Târgu Jiu încearcă să facă bani într-un domeniu în care prea puțini gorjeni s-au încumetat să-și riște economiile. Ana Maria Drăgulescu este studentă în anul III la Contabilitate și Informatică de Gestiune în cadrul Universității ”Constantin Brâncuși”. Tânăra și-a deschis un depozit de colectare piei de animale în orașul Novaci, însă acum vrea să-și  mute business-ul mai aproape de Târgu Jiu.

 A primit 25.000 euro din partea Uniunii Europene și a decis să-i investească pe toți într-un depozit de colectare piei de animale. Afacerea a funcționat până acum câteva zile în orașul Novaci și urmează să fie redeschisă în scurt timp mai aproape de Târgu Jiu. Ana Maria Drăgulescu, căci așa se numește tânăra care și-a riscat toți banii, spune că nici nu se aștepta ca afacerea ei să meargă atât de bine. Are contract cu o firmă mare din România care la rândul ei cumpără piei pentru export. Colectează doar piei de ovine și bovine pe care le plătește în funcție de calitate. ”Treaba merge bine, sunt mulțumită, merge mai bine decât mă așteptam. Colectez piei doar de bovine și ovine, strict pe asta mergem deocamdată. La noi au parte de o procesare primară, adică sărare, și sunt trimise la o firmă din România care le dă mai departe la export. Eu am contract cu firma respectivă și ea la rândul ei le trimite la export. Am început acum un an și jumătate”, povestește entuziasmată Ana Maria Drăgulescu.

 Vine la Târgu Jiu

Tânăra se numără și ea printre cei zece studenți UCB care în urmă cu un an și jumătate au primit câte 25.000 euro finanțare europeană ca să-și deschidă o afacere. ”Banii i-am investit în marfă, în salarii, sunt mai multe linii bugetare pe care se pot distribui banii. Depozitul l-am închiriat, am avut trei salariați, dar deocamdată sunt singură pentru că am decis să mă mut de la Novaci, voi veni mai aproape de Târgu Jiu. Când o să-mi reorganizez afacerea o să fac din nou angajări. Este o afacere care merge tot anul pentru că se taie foarte mult în Gorj. Oamenii care taie animale pot aduce pielea la noi, iar noi le dăm banii pe ea”, a mai spus Ana Maria.

Nu orice piele de animal este însă și valorificată. ”Prețurile pleacă de la 1,5 lei bracurile până la 7 lei pieile care cântăresc puțin, adică undeva la 5-6 kilograme. Bracurile înseamnă pieile care nu mai sunt bune, care nu se mai pot folosi sau de regulă exportul le bagă la curele, portofele. O piele bună nu trebuie să fie găurită, nu trebuie să pice părul de pe ea, sunt mai multe criterii. Pot să spun că am și profit, dar sunt informații pe care le deține contabilul meu”, a mai spus tânăra studentă. 

 Primul afacerist din familie

Ana Maria spune că este singura din familie care a ales să riște, părinții nu au afaceri, nimeni din familie nu a dorit să părăsească sfera de siguranță. Acum nu are regrete și este convinsă că va face treabă bună în continuare. ” Eu, într-un an de zile, deja am trecut la plătitor de TVA, adică afacerea a mers destul de bine. Nu știu ce s-ar fi putut deschide în Târgu Jiu, în Gorj, încât să meargă și să nu te înfunzi că ideea nu este doar să iei banii, ci să și faci ceva, să creezi locuri de muncă și să faci profit cât mai mare. Nu am moștenit din familie pasiunea pentru afaceri, familia mea a preferat să meargă la sigur, nu s-a riscat nimeni”, a mărturisit Ana Maria Drăgulescu, studentă.

Galerie foto


Vizualizări: 13,004

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: