Condiții mizere în Penitenciarul Târgu Jiu. Dejecţiile curgeau prin tavan!

Persoanele private de libertate încarcerate la Penitenciarul de la Târgu Jiu trăiesc în condiții mizere. Cel puțin asta afirmă reprezentanții Asociației Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH), care au efectuat, recent, o vizită în puşcărie. Conform acestora, deținuții stau îngrămădiți într-o hală în care se scurge prin tavan canalizarea WC-ului.

Președintele Asociației Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Nicoleta Andreescu, a precizat, într-un interviu acordat Mediafax, că sunt situații în care condițiile de detenție sunt de nesuportat. Primul exemplu pe care l-a dat a fost referitor la Penitenciarul Târgu Jiu. Asociaţia a încheiat un protocol cu Administrația Naționlă a Penitenciarelor (ANP), prin care are dreptul de a face vizite neanunțate în orice penitenciar din țară. În baza acestui protocol le este permis reprezentanților APADOR-CH să evalueze în orice moment condițiile de detenție și modul în care personalul închisorii își desfășoară activitatea. Astfel, și la Penitenciarul din Târgu Jiu au efectuat recent o astfel de vizită și au rămas șocați de condițiile în care sunt ținuți anumiți deținuți. „Destul de recent am văzut, la Târgu Jiu, unde, într-adevăr se făcuseră niște îmbunătățiri și renovări, dar, într-o cameră imensă, o hală imensă cu paturi pe trei niveluri, trăseseră paturile dintr-un colț al camerei și îl lăsaseră liber pentru că, dacă ar fi fost pat acolo, ar fi curs din tavan, pe unde se vedea canalizarea de la etajul superior, ar fi curs în pat rezidurile din canalizarea WC-ului. Vă dați seama ce miros era... După ce că erau claie peste grămadă, a trebuit să mai și elibereze colțul, iar acolo curgeau dejecții din canal”, a declarat Nicoleta Andreescu.

Reprezentanții Penitenciarului Târgu Jiu nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere legat de acest subiect. Conform datelor publicate pe site-ul unității, Penitenciarul Târgu Jiu găzduieşte 428 de persoane private de libertate.

Vizualizări: 2,463

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: