Conducerea Pandurii, acuzată că a luat din banii juniorilor

Liberalul Gheorghe Pecingină, prezent în conferinţă cu liderul partidului Dan Vîlceanu, a declarat că înţelege de ce acţionarii nu mai vor să dea bani la Pandurii. „Atunci când ies în faţă şi spun că sunt probleme, mai întâi ar trebui să-şi facă curăţenie în propria ogradă şi după aceea să întindă mâna să ceară bani. Din punctul ăsta de vedere înţeleg asociaţii care nu vor să mai contribui la finanţarea Clubului Pandurii pentru că banii nu sunt gestionaţi cum trebuie, sunt folosiţi într-un mod nejustificat”, spune Pecingină. Totodată, liberalul susţine că reprezentanţii clubului ar fi diminuat prima acordată juniorilor de către Federaţia Română de Fotbal. „Juniorii noştri republicani au câştigat Cupa României, în urma acestei performanţe au fost premiaţi de Federaţia Română de Fotbal cu 500 de lei. Copiii au încasat 200 de lei, nu ştim ce s-a întâmplat cu diferenţa”, susţine Pecingină. Liberalii consideră că banii Clubului Pandurii nu sunt gestionaţi corect. (D.M.)

Vizualizări: 468

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: