Conferinţă internaţională la UCB

Facultatea de Ştiinţe Economice (FSE) din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va fi la sfârşitul acestei săptămâni gazda unei conferinţe ştiinţifice internaţionale pe tema „Economie şi globalizare”, Ecotrend 2009, ediţia a VI-a. În cele două zile de desfăşurare, respectiv 20-21 noiembrie, se vor susţine lucrări pe mai secţiuni, printre care teorie economică generală, management/marketing, contabilitate sau turism. Din comitetul ştiinţific fac parte şi cadre didactice de la universitatea târgujiană, din ţară, dar şi de la instituţii partenere din Franţa, Italia,  Ungaria, SUA sau Argentina. Fiecare participant poate să contribuie cu maxim două lucrări, care vor fi publicate ulterior în Analele Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: