Controale la fabricile de pâine. Amenzi și suspendarea activității!

Peste douăzeci de agenți economici au fost sancționați după ce poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat acţiuni pe linia combaterii evaziunii fiscale.

 

Astfel, poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, investigaţii criminale, poliţişti rutieri şi criminalişti din cadrul I.P.J. Gorj, în colaborare cu inspectori din cadrul I.T.M. Gorj, comisari ai Gărzii Financiare Gorj şi inspectori ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi muncii la negru. În acest sens, au fost efectuate verificări la agenţii economici ce au ca obiect de activitate fabricarea şi comercializarea produselor de panificaţie sau care îşi desfăşoară activitatea în domeniul depozitării, prelucrării, transportului şi comercializării produselor agroalimentare.

Pentru neregulile constatate la societăţile verificate, au fost aplicate 23 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate depăşind suma de 52.500 lei.

De asemenea, s-a dispus confiscarea de bunuri agroalimentare în valoare de peste 29.100 lei, pentru care agenţii economici nu deţineau documente de provenienţă (peste 14 tone de făină, produse de panificaţie etc.).

 

Probleme la Stoina și Cătunele

 

Spre exemplu, de la o firmă din Stoina s-a confiscat o cantitate de 12.837 kg făină albă, iar administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 lei.

La Cătunele, lucrurile au fost și mai grave. La sediul unei firme cu sediul la un pas de primărie, a fost găsită cantitatea de 1.480 kg făină, pentru care nu existau documente legale care să ateste provenienţa. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj au aplicat o sancţiune contravenţională conform H.G. nr. 984/2005, în valoare de 2.000 lei, dispunând confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 1.480 kg, precum şi suspendarea temporară a activităţii societăţii pe o perioadă de 30 zile până la remedierea deficienţelor constatate. De asemenea, s-a constatat că aici desfăşurau activităţi lucrative, 2 persoane, pentru care nu au fost prezentat contracte individuale de muncă. Și la Motru, poliţiştii rutieri au identificat administratorul unei societăţi comerciale din municipiu, care transporta în vederea comercializării un număr de 605 pâini. La solicitarea poliţiştilor, persoana în cauză nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 lei.

 

 

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: