În timp ce românii bătuți în cap se jură pe la televizor și pe internet că nu se mai duc în capitalele europene pentru că „e prea periculos”, că explodează ceva o dată la trei ani și mor vreo 10 oameni, în medie, sub ochii noștri închiși (sau întorși înspre alte zări) se petrec (cel puțin) două genocide reale, de alea ca pe vremuri și, deși e greu ca noi să facem ceva, cred cu tărie că primul pas în rezolvarea unor probleme, oricât de grave sau de complexe, este informarea cu privire la ele. Așadar, cum ar zice englezul „here goes nothing”:

Lumea trăiește cu impresia că budismul este singura religie a păcii, o gândire blândă care prețuiește orice tip de viață, niște oameni pătrunși de panteism și sentiment de echilibru universal care nu ar omorî o muscă. Dar asta pentru că nu au fost în Myanmar, unde budiștii au comis, în ultimii 50 de ani, 13 operațiuni militare pigmentate cu atrocități nemaivăzute împotriva musulmanilor de acolo. Budiștii reprezintă 80% din populație în Bruma/Myanmar, iar musulmanii circa 4%, doar că aceștia din urmă scad vertiginos, și ca procent și ca număr absolut, deoarece a 14-a încercare de finalizare a genocidului (adică de exterminare totală a respectivei populații) are loc chiar zilele astea. În august 2017, cu pretextul că unii localnici din provincia Rakhine (zonă unde musulmanii sunt cei mai numeroși) au atacat forțele guvernamentale, acestea au lansat un atac furibund care a ucis cel puțin 2000 de oameni în ultima lună și a forțat peste 300.000 să-și părăsească locuințele. Majoritatea celor 300.000 sunt acum refugiați în jungla din apropiere (provincia Rakhine e o fâșie lungă și îngustă mărginită de Oceanul Indian la vest și de restul țării, la est, deci refugiații sunt practic prizonieri), mulți dintre ei răniți și toți înfometați, iar în lipsa ajutorului umanitar (și el aproape imposibil de acordat) toți vor muri, mai devreme sau mai târziu.

O situație asemănătoare se petrece în Yemen, cea mai săracă țară arabă fiind de 6 ani încoace victima crimelor de război, înfometării în masă și a genocidului. Sub pretextul că atacă pe „rebelii Houthi”, grupare teroristă șiită despre care se spune că sprijinită de Iran cam cum sprijină Soroș în România revoltele anti-PSD, nouă țări sunite în frunte cu Arabia Saudită au format o alianță care a impus o blocadă ce practic îi lasă să moară de foame pe 19 milioane de oameni, două treimi din populația Yemenului. Marea majoritate a celor 19 milioane trăiesc doar cu apă și (ocazional) pâine, holera (ca urmare a proastei alimentații) face și ea ravagii, cu 600.000 de cazuri apărute în ultimele câteva luni, iar imaginile cu copii de peste 8 ani reduși de înfometare la dimensiunile (și intelectul) unor bebeluși sunt des întâlnite. Pentru că foamea și boala nu sunt suficiente, saudiții și ceilalți adversari lansează periodic bombardamente asupra capitalei Sana’a, țintele fiind puținele terenuri rămase încă cultivate din Yemen, deci practic singura sursă de hrană a locuitorilor.

Acum, că ați aflat, intrați pe internet și faceți ceva. Fie că acordați o singură semnătură pe o petiție care cere țărilor importante să înceteze sprijinul acordat autorităților din Myanmar sau Arabia Saudită, fie că donați pentru una dintre numeroasele organizații umanitare care strâng fonduri pentru cei afectați, orice ar ajuta. Dar din dar se face Raiul, zice vorba, dar pentru moment trebuie să ne mulțumim cu a face Iadul măcar un pic mai suportabil.