Criză de anestezice în cabinetele dentare. Care e situaţia la Gorj

Medicii stomatologi din ţară au rămas fără anestezice după ce unul dintre principalii furnizori, o societate americană, şi-a mutat producţia din Germania în Polonia. Abia din luna martie 2018 şi-ar putea relua activitatea şi, implicit, livrările. Astfel, stomatologii recurg la rezervele pe care le au sau nu folosesc deloc anestezic, fiind întâlnite în ţară multe astfel de situaţii.

La Gorj nu sunt probleme până acum, spun reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti din Gorj. „Majoritatea medicilor din Gorj au anestezice, n-am avut medici până acum să se plângă. Când cumpărăm nu luăm o cutie, luăm două, trei sau patru şi pentru o perioadă sigur sunt. Nu ştiu cât are fiecare stocul de anestezice, dar din luna decembrie s-ar putea să vină ceva anestezice în ţară, din Franţa şi Spania, şi atunci se va rezolva problema”, a declarat Tiberiu Țârcă, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Gorj.      

Majoritatea cabinetelor dentare din judeţ sunt private. Doar cele şcolare şi cele de la spitale sunt finanţate din bugetul asigurărilor de sănătate. Unităţile de primiri urgenţe nu folosesc astfel de anestezice. „UPU lucrează cu vechile anestezice, cu seringă obişnuită. Deci acolo nu-i o problemă”, a mai precizat preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Gorj.   

Vizualizări: 1,526

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: