Cunoscut afacerist din Gorj, condamnat cu executare

 Omul de afaceri Dan Radu Floarea, cunoscut în anii trecuţi pentru afacerile derulate prin firma Tech Safety, a fost condamnat la trei ani şi jumătate cu executare, în primă instanţă, alături de naşul său, fostul senator PSD Cătălin Voicu. Afacerile pentru care a fost pronunţată condamnarea în primă instanţă au avut loc în anii 2003-2004, fiind vorba de faptul că firme de stat din energie au aprovizionat la preţuri supraevaluate echipamente de protecţia muncii de la firma lui Floarea. Prejudiciul calculat de procurori depăşeşte 1,3 milioane de euro.

 Verdict al instanțelor de judecată din capitală în dosarul în care fostul consilier prezidențial Cătălin Voicu - fost senator PSD - a fost trimis în judecată de procurorii DNA alături de omul de afaceri gorjean Dan Radu Floarea. Patronul de la Tech Safety SA Târgu Jiu avea deja o condamnare la activ din dosarul în care a fost judecat pentru afacerile de la Peștișani, iar acum a mai primit o sentință care îl trimite în spatele gratiilor dacă rămâne definitivă. Nașul său, Cătălin Voicu, a fost condamnat la pușcărie, dar pentru că a stat deja câțiva ani pe acolo nu mai ajunge în spatele gratiilor, cel puțin în baza deciziei pronunțate acum de judecători.

 Naşul Voicu era consilierul lui Ion Iliescu

Verdictul magistraților din capitală nu a fost publicat deocamdată pe portalul instanțelor de judecată, dar informațiile despre decizia luată de aceștia arată că Dan Radu Floarea ar avea de executat 3 ani și jumătate de închisoare dacă sentința rămâne definitivă. Nașul afaceristului gorjean a fost și el condamnat la 5 ani de pușcărie, dar pedeapsa i-a fost contopită cu cea anterioară, de 7 ani, dată într-un alt dosar de corupție și, în cele din urmă, finală a rămas pedeapsa de 7 ani. Voicu nu se va mai întoarce în spatele gratiilor pentru că a executat deja pedeapsa anterioară și, ca urmare, rămâne doar cu o problemă în plus în cazier. Administratorul de la Tech Safety, Ion Dumitru Măruță, a primit o condamnare de 3 ani cu suspendare în acest dosar, în timp ce fostul director general al Electrica, Nicolae Coroiu, ar putea ajunge după gratii, el fiind condamnat la 5 ani cu executare.

Rechizitoriul procurorilor arată cum firma lui Floarea a început în anii 2003 – 2004 să primească tot mai multe contracte de la stat, în spatele afacerilor aflându-se nașul său, Cătălin Voicu, fost general SPP în rezervă, dar și alți foști ofițeri de rang înalt din serviciile secrete românești. Firma trebuia să livreze echipamente de protecție a muncii, iar în cazul de față a livrat către Sucursala Întreținere și Servicii Energetice Moldova echipamente de peste 14,7 milioane lei, fără TVA. Voicu era atunci consilier prezidențial al fostului președinte Ion Iliescu, iar directorii din Electrica îi executau ordinele chiar dacă încălcau legislația. Rechizitoriul procurorilor arată că inclusiv tatăl lui Dan Voiculescu a fost interesat „să scoată bani de la ăștia”, el decedând în 2014, înainte ca ancheta DNA să înceapă. Directorii judecați în dosar din partea Electrica au mărturisit la instanță că asupra lor se făceau presiuni uriașe pentru ca facturile emise de Tech Safety să fie plătite cu prioritate, iar achizițiile să continue permanent. O parte din afaceri s-au derulat în 2005- 2006, când ministrul energiei era Codruț Șereș, audiat și el în dosar, la vremea respectivă el fiind promovat în funcție de către Dan Voiculescu.

 Creştea preţul de 25 de ori

În rechizitoriul înaintat la instanță procurorii au arătat că marfa luată din China era vândută companiei de stat cu un adaos comercial și de 2500%, Tech Safety fiind ulterior una dintre firmele care a importat pentru PSD materiale de campanie electorală, pe care nimeni nu le-a mai plătit vreodată, afacerea lui Dan Radu Floarea intrând în faliment după ce generalii și-au luat mâna de pe el. „În intervenţiile sale directe la directorul general al Electrica S.A. - Coroiu Nicolae şi la directorul economic al Electrica Serv S.A, inculpatul Voicu Cătălin le-a solicitat acestora să acorde contracte firmei S.C. Tech Safety S.A. pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (Electrica S.A., Electrica Serv S.A., SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor. Aceste intervenţii au vizat, pe lângă încheierea contractelor, şi efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma S.C. Tech Safety S.A.  Prin aceste intervenţii, Voicu Cătălin a înlesnit infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii din cadrul (Electrica S.A., Electrica Serv S.A., SISE Moldova, facilitând producerea prejudiciului de 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro. În perioada 2004-2005, inculpatul Floarea Radu Dan, în calitate de acţionar al SC Tech Safety SA, împreună cu administratorul Măruţă Ion Dumitru şi în înţelegere cu directorul general al ELECTRICA SA - Coroiu Nicolae şi Voicu Cătălin, ştiind că nu s-au organizat proceduri de achiziţie publică, a efectuat livrări de produse către SISE Moldova în cantităţi foarte mari (14.750.685 lei fără TVA), cu preţuri la care s-au practicat adaosuri comerciale până la 2.490,93%, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, prin aceasta înlesnind cauzarea unui prejudiciului sus menţionat”, a comunicat DNA la finalul cercetărilor.

Galerie foto



Vizualizări: 9,913

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: