DD-ul, faţă în faţă cu jandarmii în Piaţa Prefecturii

Spirite încinse ieri în centrul oraşului, acolo unde Dan Diaconescu a încercat marea cu degetul, adică să treacă de cordonul de jandarmi format în jurul a circa 200 de muncitori de la Rostramo, care protestau acolo după ce fabrica a dat faliment. Politicianul nu a fost lăsat să ajungă la protestatari şi, ca urmare, ad-hoc, a format propriul său miting, la care au venit de bună voie tot atât de mulţi oameni, dispuşi să-şi spună necazurile din viaţa lor.

Mitingul celor de la Rostramo a început la ora 11.00, aşa cum era avizat de către Jandarmerie, iar câteva minute mai târziu şi-a făcut apariţia în piaţa din faţa Prefecturii chiar Dan Diaconescu. DD era însoţit de Tudor Barbu, candidatul PP-DD de pe Colegiul 1 Senat, dar şi de o mulţime de oameni, care venea alături de ei în piaţă.

Muncitorii păreau încântaţi că în mijlocul lor va veni cineva care să le preia nemulţumirile şi să le ducă mai departe spre Bucureşti, însă „domnul Dan”, aşa cum i se adresau aceştia, nu a fost lăsat să ajungă la protestatari. Jandarmii i-au comunicat lui Diaconescu, dar şi lui Barbu, că nefiind parte din grupul autorizat să protesteze, nu au voie să meargă la foştii muncitori, deveniţi şomeri odată cu falimentarea fabricii. Tudor Barbu a încercat să se folosească de calitatea de jurnalist pentru a ajunge la muncitori, dar nici aşa nu i s-a permis accesul pentru că jandarmii l-au întrebat dacă chiar merge acolo ca jurnalist sau ca politician, reacţia acestuia neîntârziind. „Sunt un văr al unui membru de sindicat, am un unchi care protestează acolo. Am voie să merg acolo?”, a întrebat acesta, răspunsul primit fiind tot unul negativ. „Deci cetăţenii din Târgu Jiu care vor să se alăture muncitorilor nu au voie”, a tras acesta concluzia din spatele cordonului de jandarmi.

„Flori pentru armele jandarmilor”

Dan Diaconescu a aşteptat liniştit terminarea „ostilităţilor” între colegul său şi jandarmi, el întrebând, la rândul său, dacă poate trece de cordonul forţelor de ordine. „Fotografiaţi, filmaţi vă rog, deci nu se poate trece de această linie impusă de jandarmi. Acolo e zona celor de la CPL pentru miting, mulţumim mult pentru că nu putem trece”, a spus DD-ul, după care a oferit flori, peste jandarmi, unor tineri cărora le-a spus să pună florile în ţeava armelor jandarmilor, reprezentanţii forţelor de ordine neavând totuşi puştile cu ei, ci doar bastoane.

Dan Diaconescu a rămas în piaţă chiar şi după ce muncitorii protestatari au plecat, o delegaţie a lor primită de prefectul Claudiu Teodorescu fiind asigurată că autorităţile se ocupă de problemele pe care aceştia le au. Oamenii au părăsit piaţa după circa o oră de la începerea mitingului, renunţând la cealaltă oră pentru care aveau autorizaţie pe un considerent simplu. „E campanie electorală. Păcat că nu l-au lăsat pe domnul Dan pentru că toată lumea vine, toţi vin la noi, va veni şi domnul Ponta, dar dânşii vin şi pleacă, noi votăm acum şi după 4 ani ei iar pleacă şi noi tot fără locuri de muncă rămânem. Nu a venit nimeni în Gorj să creeze vreun loc de muncă. S-au tăiat fabricile din oraş, s-au dat la fier vechi, dar vreun loc de muncă nu s-a creat”, a spus una dintre muncitoarele venite să protesteze în piaţă.

După ce muncitorii au părăsit locul de protest, DD a mai rămas în faţa Prefecturii circa o oră, timp în care oamenii i s-au plâns de tot felul de probleme, de la lipsa locurilor de muncă, la neretrocedarea terenurilor şi a pădurilor sau la necazurile din familiile lor. Diaconescu a părăsit piaţa optimist, după ce şi-a dat seama că oamenii l-au primit mai bine decât s-ar fi aşteptat. „De aici, din această piaţă va începe victoria Revoluţiei din 1989. E o şansă istorică pentru acest oraş pentru ca pe 9 decembrie poporul să preia puterea şi să termine cu ciocoii. I-aţi văzut pe Victor Ponta şi pe Traian Băsescu cât de bine se înţelegeau ieri. Eu mai am nevoie de câteva sute de voturi pentru a-l învinge pe domnul Ponta şi sunt convins că acest lucru se va întâmpla. Dacă înainte de venirea mea aici, pe sondajele USL, domnul Ponta avea spre 60%, acum a scăzut la 51%, deci şansele de a nu închide colegiul şi a pierde alegerile sunt foarte mari. Dacă pierde alegerile el va pierde tot pentru că nu va mai fi nici şeful Guvernului, nici al PSD, iar Târgu Jiul are şansa să facă un astfel de pas important în istoria României”, a spus Diaconescu.

Vizualizări: 214

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: