Sunt un monstru. Simt o satisfacție bolnavă de fiecare dată când un animal omoară un om. E ca un gol de onoare în fotbal. Scorul în favoarea oamenilor la care pe care se omoară este foarte mare. Prea mare. Nu-i drept ca și animalele să mai puncteze câteodată? Ba da. E chiar reconfortant să știi că, la o adică, mai există măcar o aparență de echilibru. Sigur că, particularizând, cei doi oameni uciși de urși în Dâmbovița nu au nici o vină. Dar, per total, la vinovăția speciilor, oamenii îi umilesc pe urși la cruzime, aroganță și, da, la neomenie.

Și acum un știați că. Știați că în fiecare an, pe 2 noiembrie, într-un orășel spaniol altfel pitoresc pe nume Medinacelli, are loc un festival numit ”Taurul de foc”. Festivitățile decurg cam așa: coarnele mai multor tauri sunt înfășurate în smoală sau alte materiale  care se aprind și ard ușor, apoi li se dă foc.  Cu coarnele în flăcări, taurilor li se dă drumul să alerge pe străzile orașului. Flăcările de pe coarne le ard pielea capului, scorojind-o, și, în câteva zeci de minute, chiar îi orbesc. Înnebuniți de durere, taurii se izbesc de ziduri, accentuându-și astfel agonia, în uralele localnicilor. În cele din urmă, taurii orbi și cu pielea prăjită pe viu de vecinătatea flăcărilor se prăbușesc, și mor tăvălindu-se în chinuri groaznice. Imediat după, fericiți, localnicii îi spintecă chiar acolo, pe loc, și mănâncă fripturi din taurul care i-a distrat.

Uneori mă bucur când animalele omoară oameni. Deseori îmi pare rău că animalele nu obișnuiesc să-i tortureze înainte. De asta sunt capabili doar oamenii. Eu, de exemplu, aș fi în stare. Pentru că sunt om, deci pot. Aș fi în stare să fac unui om exact ce face el unui animal.

www.mantzy.ro