Din nou grevă de 2 ore la Mediu! Urmează „generala”!

Inspectorii Agenției Județene de Protecție a Mediului și comisarii Gărzii de Mediu Gorj au fost marți din nou într-o grevă de avertisment de două ore, la fel ca și restul colegilor lor din țară. Nemulțumirea de bază a acestora rămâne leafa mică pe care o primește fiecare în parte, dar la aceasta se adaugă și indiferența cu care șefii de la București i-au tratat după protestul de săptămâna trecută.

Prima grevă de două ore a avut loc marțea trecută, dar de atunci și până acum nici un sindicalist nu a fost chemat la eventuale discuții, nu neapărat negocieri, ministrul Daniel Constantin părând că este mult mai prins cu problemele pe care le are în ALDE cu Călin Popescu Tăriceanu decât cu propriii subordonați din teritoriu. Acțiunea de protest a fost declanșată la ora 10.00. Atunci poarta de acces în sediul comun al celor două instituții a fost închisă și vreme de două ore nimeni nu a mai putut intra acolo pentru a cere clarificări sau informații despre diverse dosare sau avize.

„Ministerul nu a avut nicio reacție”

Indiferența celor de la vârful ministerului i-a făcut pe inspectori și pe comisari să oprească lucrul, ei dându-și seama că eventualele majorări promise pentru la vară, odată cu aprobarea legii unice de salarizare, nu vor însemna neapărat și mari creșteri salariale pentru fiecare în parte. „Ministerul nu a avut nicio reacție. Nu am fost contactați de nimeni pentru eventuale negocieri, e ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și nimeni nu are nicio problemă. S-a vorbit despre viitoarea lege unică de salarizare și despre majorările promise acolo, dar una este să pleci cu un salariu de 2.000 de lei atunci când se vor aplica majorările și alta este să ai 4000 de lei”, a spus una dintre protestatare.

„Probabil vom ajunge la greva generală”

Liderul sindical Ionuț Mocârcioiu vorbește acum despre pasul următor în acest protest, cel al declanșării grevei generale. Totul depinde de negocierile pe care ministrul Constantin este dispus sau nu să le poarte cu oamenii săi din teritoriu. „Nu avem nici un semnal din partea ministerului despre un eventual dialog. Trebuie să ne continuăm protestele și probabil vom ajunge la greva generală. Situația în care ne aflăm e bătaie de joc. Un șofer de la alte instituții câștigă mai mult decât are un funcționar public cu studii superioare la noi”, a spus sindicalistul de la APM Gorj.

La salarii mici, pensii pe măsură!

La acțiunea de protest a fost prezent de fiecare dată și fostul director al instituției, Gheorghe Fometescu. Aflat în prag de pensionare, acesta spune că ține să fie prezent alături de colegii săi întrucât situația salariilor este una extrem de dificilă. „Nu este în regulă și de aceea sunt alături de colegii mei mai tineri. Eu mai am puțin și ies la pensie, dar le duc grija celor care rămân aici. Am fost alături de ei 27 de ani și îmi pare rău că rămân cu salariile mici. Iar noi, dacă am avut salariile mici, vă dați seama că și pensiile vor fi tot mici”, spune fostul director.

Galerie foto



Vizualizări: 378

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: