Director Agricultură: „N-o să mai vedem nuci anul acesta!”

Veşti proaste în agricultură. Reprezentanţii Direcţiei Agricole Gorj spun că nucile vor lipsi cu desăvârşire în această toamnă, nucul fiind cel mai afectat de gerul de acum trei săptămâni.

An fără nuci, anunţă Direcţia de Agricultură Gorj. „Nucii sunt cei mai terminaţi, cum au fost viile anul trecut, aşa sunt nucii acum. Au început să dea frunzele, dar nuci nu o să mai vedem. Au mai scăpat pe alocuri, dar în principiu cam tot judeţul a fost afectat. Toţi sunt negrii, parcă a fost pus foc pe ei”, a declarat Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei Agricole Gorj. Porumbul şi cartoful par să fi scăpat, susţin specialiştii în agricultură, la fel şi răsadurile. „În grădini şi-au mai pus oamenii înapoi ce a fost distrus. La porumb nu a fost pierdere mare, pentru că n-apucaseră să răsară prea rău, cartofii îi pârlise puţin, dar şi-au mai revenit. La fructe va fi mai rău anul acesta”, a mai spus şeful Direcţiei de Agricultură Gorj.

Despăgubiri

Agricultorii au avut de înfruntat şi inundaţiile din ultimele zile. Încă nu s-a făcut o evaluare, spun reprezentanţii Direcţiei Agricole Gorj. Cele mai afectate culturi ar putea fi însă despăgubite, crede directorul Dan Tănăsescu. Procedura este foarte greoaie. „Deocamdată, ce avem de la ministrul Agriculturii, este legat de norma aceea de venit şi acolo este un articol care spune că dacă paguba este mai mare de 30% pot fi acordate despăgubiri. Dacă se constată că cultura este compromisă 100%, atunci ei nu mai plătesc impozitul acela pe norma de venit, dacă este compromisă 70% plăteşte numai 30% din el, dacă este sub 30% nu intră în incidenţă”, a mai spus Dan Tănăsescu, şeful Agriculturii Gorj.  

Galerie foto


Vizualizări: 3,106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: