Discuții cu Dăncilă despre CE Oltenia

Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a confirmat faptul că parlamentarii partidului vor avea o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă pe problemele de la Complexul Energetic Oltenia. “După finalizarea raportului Corpului de control al premierului, care a fost la companie, vor avea loc discuțiile”, a spus Florin Cârciumaru.

Cel care a vorbit în premieră despre această întâlnire a fost Nelu Roșca, liderul sindical de la Cariera Roșiuța, care a spus la un post de televiziune că va fi și el prezent la discuții, pentru a expune punctul de vedere al sindicatelor. “Cred că vor fi discuții separate”, a menționat Cârciumaru.

Viorica Dăncilă a trimis Corpul de control la CE Oltenia în timpul grevei minerilor din luna ianuarie, unul dintre aspectele verificate fiind cel referitor la stocurile de cărbune. (R.S.)

Vizualizări: 3,933

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: